Preot Ioan Bădiliţă
Prietene
aș vrea să-ți scriu câteva rânduri
despre cele mai frumoase
două cuvinte din lume
nu, nu e despre „te iubesc”
dacă la asta te-ai gândit
le știi foarte bine
întregul univers le rostește
împreună cu tine
ți le spun copiii de pe drum
atunci când îți cer mingea
sărită în ograda ta
le simți pe buzele femeii tale
când o surprinzi în fața Icoanei
rugându-se pentru ca inima ta
să nu tacă
le auzi atunci când ești în mașină
plecând de la serviciu spre casă
și te oprești la un semafor
când deodată îți apare în stânga
o femeie cu un prunc în brațe
care îți bate în geam
spunându-ți
te rog…
dar se face verde
și accelerezi fără nicio ezitare
fiindcă ai citit pe net
că acolo nu e prunc, ci o păpușă
oameni care vor să te înșele
mai arunci o privire în oglindă
și vezi că nu era păpușă, ci prunc
și-atunci te cuprinde un plâns necontrolat
fiindcă acea femeie ți-a adus o Liturghie
așa cum ai făcut și tu de atâtea ori
în fața Icoanelor
când nimeni nu voia să te angajeze…
te rog
două cuvinte imperceptibile
atât de subțiri
încât se risipesc în aer
dar Dumnezeu le culege în fiecare seară
ca pe niște pene
de pescăruși albaștri
și le trimite înapoi pe pământ
ca pe o ploaie
timpurie și târzie
din care se vor naște
pâinea și vinul femeilor
care fac Liturghie
cu prunci în brațe
la semafor…
