Căci atunci împărăţeşte Dragostea cea dulce,
Iisus Mântuitorul meu, Iubirea cea preadulce,
Cu Părintele şi Făcătorul meu şi cu Sfântul Duh,
Treimea cea Preasfântă, Unimea cea dumnezeiască.
Viaţa sufletului meu şi a inimii desfătare,
Lumina minţii mele, o, Dragoste mângâietoare!
Izvorul dragostei, nădejdea şi credinţa mea,
Învaţă-mă chipul prin care să Te am de-a pururea.
Da, Iubire dulce, Iisus Mântuitorul meu,
Numai aceasta spune-mi şi altceva nu mai vreau
Neîncetat să Te am şi la ale Tale picioare să cad
Şi sfintele lor răni să le sărut cu drag.
Să plâng şi lacrimi să vărs cu a inimii durere
Şi picioarele să-Ţi ud ca Maria din Evanghelie.
Să nu mă despartă de Tine nicio clipă măcar
Toate puterile viclene ale vrăjmaşului Veliar.
Nici lumea întreagă cu farmecul ei amăgitor,
Nici toate desfătările acestui veac înşelător.
Ci acolo unde sunt, plângând la picioarele Tale,
Să-mi iei sufletul şi să-l pui unde va voi a Ta bunătate.
Ca să Te văd pururea pe Tine, al meu Mântuitor,
Şi-n veci să Te laud, să-Ţi cânt şi să Te ador,
Dimpreună cu toţi Drepţii, Proorocii şi cetele Apostolilor,
Cu Mucenicii, cu Sfintele Femei şi soborul Cuvioşilor;
Cu oştile netrupeşti ale tagmelor cereşti,
Ale Heruvimilor, Serafimilor şi ale tuturor Cetelor îngereşti,
Împreună cu Maica cea preadulce, Preasfânta Fecioară,
Stăpâna tuturor, Maria de Dumnezeu Născătoarea.
Amin.
Extras din Stareţul Iosif Isihastul: nevoinţe, experienţe, învăţături– monahul Iosif Vatopedinul, Editura Evanghelismos, 2009.
