Curajul este mare lucru

Într-o îmbulzeală răul cel mai mare se săvârşeşte din pricina panicii care se iscă. Într-o primejdie lucrul cel mai important este să nu te pierzi cu firea. Vezi, cloşca se ia la bătaie cu vulturul şi se repede la el! Şi pisica se ia cu câinele, ca să-şi salveze pisoii! Îşi ridică coada în sus, şi-o face ca chiparosul şi începe să facă „chih!…”. Joacă pe o carte, ori câştigă, ori pierde, iar omului să-i fie frică…

Să nu intraţi în panică. Mai ales femeile intră uşor în panică. În timpul ocupaţiei germane, îmi aduc aminte, trebuia să mergem într-un loc aflat la două ore depărtare de Koniţa. Copiii au mers înainte, au aflat căşti şi haine militare rămase de la soldaţi greci, le-au îmbrăcat şi s-au dus la o bisericuţă a Sfântului Constantin. Fusesem şi eu acolo să mă închin. Pe atunci eram de 17 ani. Mamele lor, de îndată ce i-au văzut de departe, au început să strige: „Au venit italienii!”, şi au luat-o la fugă. Nu au aruncat o privire să vadă ce este. Copiii purtau căşti greceşti, iar ele credeau că sunt italiene şi astfel au fugit înfricoşate de copiii lor.

Curajul este mare lucru. Dacă spui unui om sănătos, care este fricos: „Eşti cam galben; ce ai?”, el se va duce la doctor, deşi se poate să fi fost galben pentru că priveghease sau îl duruse vreun dinte etc. Grecul sau va merge înainte sau va intra în panică. Fricoşii sunt în toate nefolositori. În război nu îi vor deloc pe cei fricoşi; nu au încredere în ei. Nu-i iau la atac în prima linie, ca să nu creeze probleme. Un militar fricos, dacă nu ştie planul strategic, poate crea o astfel de panică, încât să distrugă o întreagă divizie. Frica îi măreşte imaginaţia sa şi poate începe să strige: „Iată, vin! Au ajuns… Ne omoară… Fugiţi! O, dar unde mergem, cât de multă armată au duşmanii! O să ne mănânce!” – şi astfel va crea mare pagubă, pentru că uşor se influenţează şi ceilalţi. Dar unul viteaz, dacă va vedea pe duşmani, va spune: „Sunt nişte furnici, nu sunt oameni!” – şi vor alerga cu curaj şi ceilalţi. De aceea în armată se spune că e mai bine să ai cinci viteji care să înfrunte o situaţie cu sânge rece, decât douăzeci de fricoşi.

– Părinte, atunci când un grup de oameni înfruntă o situaţie grea, nu sunt atât de mari pericolele exterioare, cât sunt cele dinăuntru.

– Da, aşa este. Nici localitatea Souli n-ar fi putut-o lua turcii, dacă n-ar fi trădat-o Pilios Gousis, care era din Souli. I-a condus pe o cărare secretă. Vezi, erau cinci sătişoare unite şi s-au împotrivit renumitului Ali-Paşa, care avea putere să se ia chiar şi cu Sultanul. Souli era în coasta lui Ali-Paşa şi totuşi i-a pricinuit dureri de cap. Cât de unite erau şi femeile între ele şi ce vitejie aveau! Au pus şi ele mâna pe carabină.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.

Total
181
Shares
Previous Post

A fost întotdeauna preot

Next Post

Dragostea cea dulce

Related Posts