Preot Ioan Istrati
Sfânta Fecioară s-a rugat toată viața ei. S-a născut din rugăciunea bunicilor lui Dumnezeu, a stat în Templu și a ascultat suspinele Serafimilor, a simțit mireasma de smirnă a slujbelor. A auzit rugăciunea Arhanghelului bucuriei, în casă smerită din Nazaret. Respirația ei feciorelnică era o rugăciune. A început să semene cu Dumnezeu și Dumnezeu a dorit să semene cu ea. În ochii ei s-au oglindit galaxiile în uimire. Și mai presus de orice curăție preanevinovată, a rămas însărcinată cu Dumnezeu.
În ea S-a plămădit plăpând Creatorul universului. În ea a bătut pentru prima oară inima omenească a Celui ce hrănește universul cu lumină veșnică. În ea a bătut lin cu picioarele în burtă Mângâierea soboarelor îngerești, Fiul cel unic al Tatălui. În ea au bătut în istorie două inimi: inima omului și inima lui Dumnezeu.
Fecioara a născut pe pământ pe Dumnezeul Cerurilor. Fiecare clipă a vieții ei cu Bebelușul creator de Ceruri a fost o minune. L-a alăptat pe Hrănitorul veacurilor, a zâmbit la El și El i-a zâmbit înapoi. Spre sânul ei dumnezeiesc a căutat Ziditorul Îngerilor. Spre ea cu dragostea Lui infinită care arde sorii, a rostit prima oară: mama. Ea L-a învățat să vorbească pe Logosul creator. Ea L-a învățat să meargă pe Cel ce ține în palmă pământul.
După ce a plecat la propovăduire, Sfânta Maică s-a ținut după El, de departe. El i-a îmbrățișat pe toți cu iubire de mamă. Iar sărmana Maică a lui Dumnezeu a rămas cu un dor nesfârșit de Fiul ei preadulce.
La Cruce, văzându-L frângându-Se pentru lume, inima ei s-a frânt în mii de bucăți. A simțit întreagă durerea Lui de Dumnezeu pentru toate iadurile pe care le-am săpat prin răutate. Și când Iubirea vieții ei a murit, ea s-a prăbușit în infinitul durerii.
Însă Fiul ei a înviat din morți și a îmbrățișat-o cu dor, și inima ei străpunsă s-a umplut de toată iubirea lui Dumnezeu.
După Înălțarea la cer a Mântuitorului, viața Maicii a fost un dor necuprins de a-L mai îmbrățișa încă o dată pe Fiul ei. Fiecare respirație a fost un suspin și un gol, așteptând să-L vadă din nou, să-l ia în brațe și să nu-I mai dea drumul niciodată.
Adormirea ei a fost ca o răsuflare lină, ca un răspuns de iubire la dorul ei, ca un Da rostit de Cel pe care L-a iubit pe când zburda în pântecele ei.
Drum bun, Măicuță Sfântă, către Cel pe care L-ai născut. Și poartă grijă de noi, cei ce-L iubim pe Hristos, dar L-am trădat de atâtea ori, și acum ne întoarcem în brațele Lui.
