Aşa cum se îngrijeşte cineva ca medicul familiei să fie cât mai aproape de ea, tot astfel trebuie să se îngrijească ca şi duhovnicul său să fie aproape de el. Un medic poate ajuta un bolnav atunci când este aproape de el mai bine decât profesorii universitari, deşi aceia au atâta experienţă. Iar aceasta pentru că îl poate urmări sistematic, iar atunci când va fi nevoie, îl va trimite la un medic de specialitate. M-a impresionat următorul fapt atunci când eram în Sanatoriu: mulţi bogaţi care aveau tuberculoză stăteau acasă şi mergeau la ei profesorii universitari pentru a le face tratament. S-a dovedit însă că tratamentul n-a dat niciun rezultat, pentru că nu puteau să-i supravegheze sistematic. De aceea au fost nevoiţi să creeze în Sanatoriu sectoare separate ca să fie internaţi acolo, astfel încât să fie supravegheaţi permanent.
Vreau să spun prin acestea că, aşa cum medicul observă de aproape pe bolnav atunci când îi dă să facă un tratament, ca să vadă dacă medicamentele ce i le-a dat ajută sau au efecte contrare etc. şi potrivit cu aceasta măreşte sau micşorează doza, iar dacă va trebui, poate să schimbe chiar şi tratamentul, tot astfel şi duhovnicul, trebuie să observe de aproape sufletul, pentru că din timp în timp apar diferite schimbări şi reacţii, pe care nu le poate observa de departe. Iar aceasta o face ca să-l ajute pe deplin. Odată am spus unui suflet ce avea o ispită: „Fă aşa şi vei vedea că o vei trece!”. Şi într-adevăr, m-a ascultat şi a depăşit ispita. După puţin timp a avut o ispită exact contrară, dar a înfruntat-o în acelaşi mod şi s-a chinuit. Putea, binecuvântata, să trimită un om sau să scrie o scrisoare ca să mă întrebe ce trebuie să facă, fiindcă înfrunta o altă greutate. I-aş fi dat alt medicament, adică alt sfat. I-a fost însă greu să mă întrebe, deoarece eram departe. De aceea eu nu obişnuiesc să dau sfaturi de departe, dacă nu-l cunosc bine pe om şi nu am o legătură strânsă cu el.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
