Duhul Sfânt…Mângâietorul (I)

Sfântul Nicolae Velimirovici

Când se seamană samânța, puterea căldurii și a luminii trebuie să pătrundă înlăuntru ca s-o facă crească. Când se plantează pomul, puterea vântului trebuie să vină ca să-l facă puternic și să-și întărească rădăcina. Când gospodarul își construiește casa, el caută puterea rugăciunii, ca sa-i sfinteasca casa. Domnul nostru Iisus Hristos a semănat sămânța de cel mai mare pret în câmpul lumii acesteia. Trebuia să vină puterea Sfântului Duh, ca să-i dea caldura și lumina, și să o facă să crească.
Dumnezeu Fiul a semănat Pomul Vieții în câmpurile deșerte și necultivate ale morții. Trebuia ca vârtejul puternic al Duhului să respire în el, ca să întemeieze Pomul Vieții. Înțelepciunea lui Dumnezeu de dinaintea veșniciei se făcuse sălașuri de suflete alese ale oamenilor. Puterea și înțelepciunea Duhului lui Dumnezeu trebuia să pogoare în acest sălaș și să-l sfințească. Mirele Dumnezeiesc Își alesese Mireasa Sa, Biserica sufletelor curate, și Duhul bucuriei veșnice trebuia să pogoare ca să unească cerul și pământul cu un inel, și să înveșmânteze Mireasa în haina de nuntă. Toate urmau să se întâmple așa cum au fost proorocite. Duhul Sfânt a fost făgăduit și Duhul Sfânt a venit. Cine putea să făgăduiască venirea pe pamânt a Duhului Atotputernic afara numai de Cel care știa că Duhul va face ascultare si va veni? Și cui va putea să dea asemenea ascultare grabnică dacă nu Celui Unuia față de care El are iubire desavârșită?
O, cât de desăvârșită este iubirea binevoitoare, ca să arate ascultare desavârsită! Această iubire desăvârșită nu se poate arăta desăvârșit în nici un alt chip decât numai în ascultare desăvârșită. Iubirea este cu grijă mare în toata vremea și în tot ceasul, și cu dorința și graba de a asculta pe cel iubit. Și din ascultare desăvârșită vine, ca un izvor de lapte și miere, bucurie desăvârșită, care face iubirea un lucru frumos. Tatăl are iubire desăvârșită pentru Fiul și Duhul Sfânt; Fiul are iubire desăvârșită pentru Tatăl și pentru Duhul; și Duhul are iubire desăvârșită pentru Tatăl și pentru Fiul.

Datorită acestei iubiri desăvârșite, Tatăl este Slujitorul grabnic al Fiului și al Duhului, tot așa cum este Fiul fată de Tatăl și de Duhul, și Duhul fată de Tatăl și de Fiul. Iubirea desăvârșită Îl face pe Tatăl slujitor desăvârșit al Fiului și al Duhului; așa cum face Fiul Tatălui si Duhului, și Duhul Tatălui și Fiului. Precum nici un fel de iubire din lumea zidită nu se poate asemăna cu iubirea împărtașită de către fiecare dintre Persoanele Dumnezeiești, tot așa nici o ascultare nu poate fi asemenea ascultării lor, Una de Cealaltă Persoană. “Lucrul pe care Mi L-ai dat să-l fac, l-am săvârșit” (Ioan 17:4); “Facă-se voia Ta” (Matei 6:10). Nu arată aceste cuvinte ascultarea desăvârșită a Fiului față de Tatăl? “Parinte … Eu știam că întotdeauna Mă asculți” (Ioan 11:41-42), a spus Domnul când l-a înviat pe Lazăr; și mai târziu, El a strigat cu un prilej oarecare: “Părinte, preaslăvește-Ți numele!”. Atunci a venit glas din Cer: “L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi” (Ioan 12:28). Nu arată toate astea ascultarea desăvârșită a Tatălui față de Fiul?

“Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14:16); “Iar când va veni Mângâietorul, … Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (15:26). Și într-adevăr, în a cincizecea zi după Înviere, Mângâietorul, Duhul adevărului, S-a pogorât peste cei cărora El le făgăduise. Nu arată aceasta, ascultare desăvârșită față de Fiul? Porunca mântuitoare pe care Apostolul Pavel o rânduiește tuturor credincioșilor: “în cinste, unii altora dați-vă întâietate” (Romani 12:10), se săvârșește întru desăvârșirea ei între Persoanele Sfintei Treimi. Fiecare Persoană Se sârguiește să dea cinste mai mare celorlalte doua decât Sieși; așa cum fiecare dorește, prin ascultare, să Se facă pe Sine mai mic decât celelalte două. Și dacă nu s-ar arăta aceasta năzuință dulce și sfântă prin fiecare dintre aceste Persoane Dumnezeiești cinstind pe celelalte două și micșorându-Se pe Sine prin ascultare, pornind din iubirea nemărginită pe care o are fiecare Persoana față de celelalte două, atunci Dumnezeirea Treimică ar ajunge o Persoană fără identitate.

Deci, din iubirea nemărginită pe care Duhul Sfânt o are pentru Fiul, Duhul S-a grabit să pogoare la vremea potrivita peste Apostoli. Fiul știa cu siguranță că Sfântul Duh Îl va asculta pe El, și de aceea El a făcut făgăduința sigură de pogorâre a Duhului peste Apostoli. “Voi însă ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24:49), a poruncit Domnul Apostolilor Săi. Să nu întrebați cum a cunoscut Domnul nostru Iisus Hristos de mai înainte că aceasta putere de sus, Duhul Sfânt, voia să Se pogoare peste ucenicii Săi. Domnul nu numai că știa de mai înainte aceasta, dar El știe toate celelalte care urmează să se întâmple până la sfârșitul veacurilor și după acest sfârsit. Dar dacă pătrunzi mai adânc cu osebire în lăuntrul acestei întâmplări, veți vedea că această cunoaștere mai dinainte și proorocire a Domnului despre pogorârea Duhului Sfânt este o cunoaștere mai dinainte și o proorocire numai în măsura în care se referă la fapta din afara a acelei pogorâri: nu se referă la acceptarea și voința Duhului de a face Voia Fiului, și de a Se pogorî. Căci înainte de a vorbi Domnul de pogorârea Duhului, El deja avea învoirea grabnică și de bună voie a Duhului la aceasta. De fapt, Duhul Sfânt vorbise prin Domnul despre pogorârea Sa. Căci nu se spune în Evanghelie că Iisus era “plin de Duh Sfânt” (Luca 4:1)? Iar în Nazaret, Domnul nostru Iisus Hristos nu a adeverit că se împlinise în El proorocia lui Isaia: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor” (Luca 4:18)? Iată că este lămurit că Fiul se afla în unime nedespărțită cu Duhul Sfânt și cu Tatăl, în împărtășire desăvârșită de iubire, ascultare și bucurie. Ungerea cu mir de către Duhul dovedește prezența reală și vie a Duhului într-o persoană. Atunci, de unde putea Cel Uns cu Mir să spună ceva despre Duhul Însuși, și Duhul să nu știe; sau să făgăduiască împreuna lucrare cu acest Duh, și Duhul să nu fie de acord dinainte? Evanghelia de astazi arată și faptul că Duhul Sfânt se afla în Domnul Iisus, precum și faptul că El se afla în împărtășire desăvârșită cu Domnul Iisus, referitor la fiecare cuvânt, fiecare lucrare și fiecare făgăduință a Domnului. “Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei și a strigat zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”.

Această sărbătoare este Sărbătoarea Cortului, care se sărbătorește toamna spre pomenirea zidirii corturilor din pustie din timpul călătoriei iudeilor prin pustiu. Această sărbătoare era sărbătorită în luna a șaptea potrivit socotelii iudaice, corespunzător lunii noastre septembrie, și era sărbatoare a bucuriei (Levitic 23:24; Deuteronom 16:13-14). S-a sărbatorit vreme de șapte zile, și ultima zi trebuie să fi fost cu totul măreața, fiind numită “mare”. “Dacă înseteaza cineva”, a strigat Domnul, “să vina la Mine și să bea”. În Ierusalimul cel deșert, era greu să găsești apă pentru mulțimile de oameni obișnuiți. Sacagiii cărau apa de la fântâna Siloamului de la care gospodarii luau apă în vasele lor. Ce L-a îndemnat pe Domnul să vorbească despre sete și apă? Probabil că oamenii se plângeau de sete; probabil că El Se uita la sacagiii care cărau cu mare osteneală cobilitele lor grele cu apa din dealul Siloamului până pe dealul Moriah, unde se afla Templul; sau probabil situația că era ziua cea din urmă, și Domnul a vrut să folosească timpul ca să aducă ideea setei duhovnicești oamenilor cu inimi învârtoșate, și ca să le dea lor băutura duhovnicească. Domnul spusese femeii samarinence: “Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac” (Ioan 4:14). Și El Se gândește acum la aceeași apă dătătoare de viață, duhovnicească, întrucât El cheamă pe fiecare om însetat: “să vină la Mine și să bea!”
“Cel care crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.” (Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit).

Mai presus de toate Domnul arată nevoia credinței în El. El a făgăduit răsplată numai celor care au o credința în El, și asta înseamnă numai precum “a scris Scriptura”. Oamenii nu vor crede în El ca într-unul dintre prooroci; căci iată, toți proorocii au proorocit despre El. Nici nu va fi privit ca un al doilea Ilie sau Ioan Botezătorul. Ilie și Ioan Botezătorul au fost numai slujitori ai lui Dumnezeu și înaintemergători ai Domnului. Sfânta Scriptura vorbește despre El ca Fiu al lui Dumnezeu, născut din Tatăl din veșnicie și din Preasfânta Fecioara Maria în vremelnicie. Când Apostolul Petru a mărturisit o asemenea credință în El, spunând: “Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16:16), El a lăudat asemenea credintă. Când cârmuitorii și cărturarii au încercat să-L pună pe El în încurcătură prin felurite întrebări fără limpezime, El i-a pus pe ei în încurcătură și le-a povestit citând din Sfânta Scriptură că Mesia cel așteptat nu era numai Fiul lui David, ci și Fiul lui Dumnezeu (Matei 22:42-45). Voia lui este să se creadă în El ca în cea mai mare descoperire a lui Dumnezeu, prin care toate celelalte descoperiri au fost înlăturate, de la prima la ultima. În afară de El, credinta este deșartă, nădejdea este deșartă și iubirea este fără de folos. Dar credința adevărată în El duce la mântuire – fapt ce poate fi adeverit de către cei care au credința adevărată. Cum se poate întări aceasta? Din trupurile lor “râuri de apă vie vor curge”.

Prin “apa vie” se înțelege aici Duhul Sfânt, după cum explică Evanghelistul: “Aceasta a zis-o despre Duhul”. Deci, cel care crede în Fiul lui Dumnezeu va primi Duhul lui Dumnezeu, care va veni să se sălășluiască în el, și râul duhovnicesc, de viață dătător va curge din trupul lui. Dar de ce “din pântecele (trupul) lui”? Pentru că trupul este sălașul Duhului Sfânt, în sfinți, după cum spune Apostolul: “Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi” (I Corinteni 6:19)? Astfel Apostolul Pavel vorbește credincioșilor, peste care Duhul Sfânt Se pogorâse deja prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Prin “trup” în sens mai restrâns, se înțelege inima omului ca centru al vieții, atât trupești cât și duhovnicești. “Fiul meu”, spune înțeleptul împărat, “păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea tâșnește viața” (Pilde 4:20,23). Iar proorocul David s-a rugat lui Dumnezeu: “Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoișste întru cele dinlăuntru ale mele” (Psalm 50:11). Și iarăși spune Apostolul Pavel: “A trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre” (Galateni 4:6).

Total
50
Shares
Previous Post

Cincizecimea

Next Post

Duhul Sfânt…Mângâietorul (II)

Related Posts