Duminica a 8-a după Rusalii – Înmulțirea pâinilor

Apostol 1 Corinteni 1, 10- 17

Fraţilor, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere; căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit ştire că la voi sunt certuri. Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaius, ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu. Am botezat şi casa lui Ştefanas; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.


Evanghelia Matei 14, 14- 22

În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Și El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Și poruncind să se aşeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, și privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.


În Duminica a 8-a după Rusalii, a Înmulțirii pâinilor, vă propunem să recitim Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici:

Înmulţirea pâinilor şi a peştilor (Duminica înmulțirii pâinilor)

Previous Post

Cei patru ucenici

Next Post

Cele trei perioade ale vieții duhovnicești

Related Posts
Total
0
Share