Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat

Hristos S-a născut! 

„Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16)
 
Domnul Iisus născându-Se din Curata Fecioară, toate s-au luminat; că păstorii cântând din fluiere, iar magii închinându-se și Îngerii slăvind, Irod s-a tulburat. Că Dumnezeu în trup S-a arătat, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
Să ne bucurăm cu bucurie sfântă de luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne naştem şi noi împreună cu Hristos întru slava Dumnezeirii Sale!

Cu binecuvântări,
Ieromonahul Ștefan dimpreună cu obștea sa
Chilia Buna Vestire, Sfântul Munte Athos.

Previous Post

Cuvioasa din Ajunul Crăciunului

Next Post

Episcopul Gheorghe de Paphos a fost ales Arhiepiscop al Ciprului

Related Posts
Total
0
Share