Dumnezeu nu ne vrea bigoţi! Credinţa fără raţiune înseamnă bigotism şi fundamentalism.

PS Ignatie (Episcopul Hușilor)

«Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede». (Ioan 20, 25)

Duminica de astăzi, a II-a după Învierea Mântuitorului Hristos, este dedicată unui eveniment profund legat de adevărul Învierii. Întâlnirea lui Toma cu Hristos Cel înviat spulberă una din prejudecăţile pe care le au cei care nu sunt extrem de apropiaţi de învăţătura Bisericii. Aceştia ne spun că a fi credincios înseamnă a accepta adevărurile de credinţă fără să le treci prin filtrul raţiunii, fără un efort de înţelegere. După ei, credinţa nu ar fi altceva decât o respingere a tot ceea ce numim cunoaştere.

Duminica de astăzi ne pune în faţa unui adevăr fundamental al Bisericii, în care credem toţi cei care suntem ucenici ai lui Hristos. Nu ni se cere să acceptăm adevărurile de credinţă fără efortul nostru de cunoaştere, fără ca noi să ne străduim să înţelegem ceea ce Hristos ne-a lăsat drept moştenire în Evanghelia Sa. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim bigoţi, încuiaţi la minte, cu siguranţă nu ar fi existat evenimentul întâlnirii lui Toma cu Hristos Cel înviat.

Hristos, în momentul în care vine la ucenicii Săi şi intră prin uşile încuiate, le dă acestora pacea pe care numai El o poate dărui omului ezitant, omului care se îndoieşte şi trăieşte o stare de frământare interioară. Când a intrat în foişorul în care erau ucenicii ascunşi de frica iudeilor, Hristos nu îi reproşează lui Toma absolut nimic. Dimpotrivă! Vrea să îl încredinţeze de adevărul şi unicitatea Învierii. Ar fi putut să îl admonesteze, spunându-i că a stat timp de trei ani alături de El şi că a văzut minunile, că a ascultat ceea ce I-a învăţat pe oameni. Mai mult decât atât, înainte de învierea lui Lazăr, Toma Îi promisese lui Hristos că Îl va urma indiferent de conjuncturile care vor surveni şi că Îi va fi fidel. Hristos ar fi putut să intre într-o asemenea logică. Nu a intrat. Dimpotrivă!

Ştiind, ca Dumnezeu, inimile oamenilor şi vrând să spulbere îndoielile pe care le avea, i-a spus lui Toma să aducă degetul şi să vadă mâinile şi coasta Sa. Cu alte cuvinte, i-a spus: «apropie-te, atinge-te, vezi „buletinul de identitate” al Învierii. Sunt acelaşi cu Cel din Vinerea Mare, Cel care am fost răstignit şi pentru o clipită am fost prins de chingile morţii, ca să pot să o biruiesc şi să deschid o altă perspectivă asupra vieţii omeneşti. Să schimb condiţiile ontologice ale omului. Vino şi vezi că Eu sunt Cel care am fost răstignit!»

În popor, Toma este numit «cel necredincios». Este un apelativ nedrept. Toma nu a fost necredincios. L-am putea numi, mai degrabă, Toma «nelămuritul», cel care a avut curajul să le spună celorlalţi apostoli că el nu va crede că Domnul a înviat cu adevărat până ce nu Îl va vedea în carne şi oase. Avea nevoie de o dovadă empirică, palpabilă. Avea nevoie să Îl vadă cu ochii săi, ca din această vedere să se nască credinţa. Din îndoiala lui să se nască credinţa. Îndoiala ar trebui să se numească «moaşa» credinţei.

În Biserică nu ne este frică de îndoială. Orice om credincios, sincer cu sine însuşi, a avut momente în care s-a îndoit de cele ale credinţei. Dumnezeu nu ne vrea falşi şi ipocriţi, să demonstrăm că avem o credinţă de monolit, intangibilă. Vrea să fim sinceri cu noi înşine. Dacă avem îndoieli, să avem curajul să I le mărturisim. Numai în felul acesta, dacă mărturisim îndoiala pe care o avem cu privire la credinţă, putem să primim certitudinea ei.

Toma nu a trăit o criză de credinţă. Cei care trăiesc astfel de crize nu mai au nevoie să îşi lămurească anumite aspecte de care nu sunt siguri. Pur şi simplu rămân în zona crizei de credinţă, se revoltă şi nu mai vor să meargă până la capătul drumului, unde pot primi certitudinea credinţei. Aceştia sunt scepticii. Doar enunţă că se îndoiesc, că au clipe de ezitare, dar nu fac absolut nimic ca să le rezolve, să găsească o soluţie la aceste ezitări.

Toma, «patronul celor care vor să se informeze de la sursă», a fost un om sincer. De aceea Biserica ni-l pune spre exemplu. Dumnezeu ne cere să fim oameni sinceri. Să Îi mărturisim îndoielile noastre cu privire la credinţă şi să căutăm să le rezolvăm.

Sunt convins că Dumnezeu ne va învrednici şi ne va ajuta să trăim aceeaşi experienţă ca şi Toma. Acesta, în momentul în care a fost invitat să atingă mâinile şi coasta Sa, a exclamat: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!». Dacă până în momentul respectiv, credinţa era pentru el ceva ce ţinea de zvon şi nu prezenta certitudine, în momentul întâlnirii cu Hristos s-a instalat în sufletul său certitudinea irevocabilă că Domnul a înviat. Dumnezeu ne învaţă să căutăm să Îl întâlnim. Să avem o întâlnire personală cu El. Să mergem în faţa Lui exact aşa cum suntem, cu toate nelămuririle, ezitările şi conflictele noastre interioare, pe care le avem cu privire la credinţă. Să I le spunem cu toată sinceritatea şi El ne va da darul credinţei”.

Duminica de astăzi nu ne invită să fim bigoţi. Ne invită să fim oameni inteligenţi. Să căutăm să ne edificăm chiar şi la nivelul minţii noastre, atât cât este cu putinţă, să ne lămurim adevărurile de credinţă. O credinţă fără de raţiune, fără de pricepere, înseamnă bigotism şi fundamentalism. O raţiune fără de credinţă înseamnă ateism şi nebunie a minţii. O raţiune luminată de darul credinţei este cea mai mare binecuvântare. Toma este cel care ne învaţă pe fiecare să ne angajăm în drumul cunoaşterii credinţei. Numai în felul acesta căpătăm certitudini. Numai astfel Dumnezeu ne dăruieşte puterea credinţei. A fi credincios nu presupune a nu te îndoi niciodată. A fi credincios înseamnă a fi sincer. Lui Toma nu i-a fost frică că ar fi putut fi exclus din rândul apostolilor sau că Hristos s-ar fi mâhnit pe El. A fost sincer.

Să dorim să avem experienţa întâlnirii personale cu Dumnezeu, pentru că numai în felul acesta El poate deveni realitatea noastră adâncă, intimă. Numai în felul acesta putem exclama: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!».

Sursa: http://episcopiahusilor.ro

Total
30
Shares
Previous Post

Cum s-a desfășurat slujba de Înviere în alte țări ortodoxe

Next Post

Binecuvântările Învierii, de Petru Lampadarie

Related Posts