– Care este primul pas care se face spre „lupta intelectualului de a crede fără raţionamente” (din cartea dumneavoastră, În căutarea adevărului)? Rugăciunea lui Iisus ajută la lupta cu visarea şi cu imaginaţia. Ce să facem atunci cu mintea? Eu, iată, nu demult, „mi-am dat seama” că, într-un fel, Domnul nu este liber, căci El nu poate alege răul.
– Raţiunea noastră logică încetează a acţiona pe tărâm metafizic, la fel cum în cosmos nu acţionează legile mecanicii lui Isaac Newton. Se înţelege, acesta este doar un exemplu. Dacă realităţile lumii duhovniceşti ar putea fi descoperite prin puterea raţiunii, atunci credinţa ar dispărea, transformându-se în cunoaştere. Dacă vă este greu să vă împăcaţi cu gândul referitor la limitarea minţii omeneşti, atunci folosiţi arma duşmanului dumneavoastră: citiţi versurile lui Sextus Empiricus, analizaţi dovezile sale cu mintea dumneavoastră şi veţi vedea cum lucrurile logice se pot transforma în ilogice. În ceea ce priveşte libertatea, ea nu este arbitrară, ci o condiţie pentru plinătatea existenţei.
Omul este cu atât mai liber, cu cât îşi împlineşte mai mult idealul său, iar în Dumnezeu libertatea se uneşte cu existenţa Sa. Aceste concepte sunt absolute în Dumnezeu, de aceea libertatea Sa este Sieşi identitate. Răul limitează existenţa; el înrobeşte libertatea, fiind o putere agresivă, nefirească a existenţei. De aceea, Dumnezeu, fiind în mod liber absolut, nu poate să aleagă păcatul împotriva libertăţii. Pentru contemporanii noştri, conceptul de minte este analog cu cel de raţiune, însă în antropologia antică mintea reprezenta ansamblul tuturor puterilor de cunoaştere ale omului, inclusiv intuiţia, iar în unele cazuri a slujit ca sinonim pentru duh.
