Dumnezeu Se revelează fie ca Lumină, fie ca foc mistuitor

Părintele Ioannis Romanidis

Toți oamenii vor vedea slava lui Dumnezeu și, din punctul acesta de vedere, toți au același sfârșit. Toți, în mod sigur, vor vedea slava lui Dumnezeu, cu deosebirea că cei mântuiți vor vedea slava lui Dumnezeu ca Lumină preadulce și neînserată, iar cei osândiți aceeași slavă o vor vedea ca foc mistuitor, ca flacară ce îi va arde. Lucrul acesta, faptul că toți vom vedea slava lui Dumnezeu, e cert și predictibil. A-L vedea cineva pe Dumnezeu, adică slava Sa, Lumina Sa, este un fapt care oricum se va întâmpla, fie că vrem, fie că nu vrem. Însă trăirea acestei Lumini va fi diferită la unii față de alții.

Vasăzică, lucrarea Bisericii și a preoților nu e să ne ajute pe noi să vedem această slavă, pentru că asta oricum se va întâmpla. Lucrarea Bisericii se concentrează pe cum Îl va vedea fiecare din noi pe Dumnezeu. Nu pe dacă Îl va vedea pe Dumnezeu. Adică lucrarea Bisericii e să le propovăduiască oamenilor că există Dumnezeu adevărat, că Dumnezeu se revelează fie ca Lumină, fie ca foc mistuitor, și că toți Îl vom vedea pe Dumnezeu la cea de-a Doua Venire. Și să-și pregătească mădularele să-L vadă pe Dumnezeu nu ca foc, ci ca Lumină.

Previous Post

Ce îl înveți pe copilul meu?

Next Post

Inima în Marele Post- „Din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om.”

Related Posts
Total
0
Share