Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc

Cea mai bună soartă pentru om pe acest pământ este să facă voia lui Dumnezeu: nu numai uneori, nu superficial, nu în silă, cum se întâmplă adeseori, ci așa cum este făcută ea în ceruri.

Primele trei cereri ale Rugăciunii Domnești sunt legate nemijlocit de Tatăl: „Numele Tău”, „Împărăția Ta”, „voia Ta”. Hristos îl învaţă pe om să-L pună pe Dumnezeu pe locul de frunte, ce I se şi cuvine. Mai întâi cele cereşti, şi abia apoi cele pământeşti; mai întâi cele duhovnicesti, şi abia apoi cele trupeşti; mai întâi dumnezeiescul, şi abia apoi omenescul. Hristos rupe privirile oamenilor de la cele din jurul lor, îndreptându-le spre Tatăl şi spre toate cele ce ţin de El.

Cu noi lucrurile stau altfel: pe primul loc punem ale noastre. Grijile, nevoile, treburile înghit totul, şi alergăm cu ele la Dumnezeu ca la singura ieşire din greutăţi, însă El Însuşi poate că n-are niciun loc în viaşa noastră. De aici vin strâmbătatea, păcătoşenia, lipsa de rost a existenţei noastre. Hristos recunoaşte o singură ordine a lucrurilor, pe care o vesteşte în această minunată rugăciune: Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc.

Numai când omul va accepta cu sufletul său acest adevăr va începe pentru el adevărata viaţă creştină. Căutând mai întâi voia lui Dumnezeu şi împlinind-o pe măsura luminii care i s-a dat, el intră pe tărâmul Împărăţiei lui Dumnezeu şi începe să cunoască şi Numele Celui de la Care vine tot harul şi acoperirea orişicărei nevoi. În sufletul lui apare atunci echilibrul, şi voia lui Dumnezeu nu mai este doar acceptată cu tristă supunere, ci împlinită cu toată energia şi cu încrederea iubirii devotate.

Într-o şcoală li s-a pus copiilor întrebarea: „Cum se face voia lui Dumnezeu în ceruri?” Mulţi s-au grăbit să răspundă: „Cu tragere de inimă!”, „Cu bucurie!”, „Îndată!”… În cele din urmă s-a făcut auzit şi glăsciorul unei fetiţe foarte mici, care a răspuns cu evlavie: „Fără a fi pusă întrebarea: de ce?” Da, în ceruri voia lui Dumnezeu se face cu acea încredere care nu pune întrebări, ci îndeplineşte; aşa fac voia Domnului cei ce rostesc cea de-a treia cerere înţelegând ceea ce spun şi care îşi trăiesc viaţa potrivit ei.

Extras din Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, Editura Sophia.

Previous Post

O mică binecuvântare- despre Dragoste

Next Post

Du-te, fie ţie după cum ai crezut! (Duminica Vindecării slugii sutașului)

Related Posts
Total
0
Share