Dumnezeu vrea ca omul să se îndrepte prin om

– Părinte, atunci când mă confrunt cu o problemă şi mă rog în acest sens, cum pot să-mi dau seama care este voia lui Dumnezeu?

– Voia lui Dumnezeu nu se află aşa. Este mai bine să întrebi atunci când ai vreo problemă. Nu cere vestire de la Dumnezeu cât timp poţi cere sfatul vreunui om, pentru că te poţi înşela. Cineva mergea la o biserică şi stând înaintea catapetesmei se ruga: „Maica Domnului, oare să iau banii din cutie?”. Iar gândul îi spunea: „Ia-i!”. „Da, o să-i iau”, îşi spunea şi lua banii. S-a făcut aceasta o dată, de două ori, de trei ori, până când un epitrop şi-a făcut probleme. „Ce se întâmplă? gândea. Cineva ia banii” şi a început să urmărească. Şi ce să vadă? Peste puţin timp vine acela şi repetă aceleaşi cuvinte: „Maica Domnului, să iau banii din cutie?”… „Da, o să-i iau”, şi-a spus acela. Astfel l-a prins epitropul.

Atunci când există un om duhovnicesc pe care îl poţi întreba, întotdeauna trebuie să întrebi. Iar când nu există un om pe care poţi să-l întrebi – de pildă te afli în pustie – dar înlăuntrul tău există setea ascultării, atunci Însuşi Bunul Dumnezeu se face Stareţul tău şi te luminează trimiţându-ţi vestire lăuntrică. Să presupunem că nu poţi afla pe cineva care să-ţi explice un loc din Sfânta Scriptură. Atunci te luminează Dumnezeu şi îl înţelegi.

– Părinte, cum îşi va da seama cineva dacă un lucru care se întâmplă în nevoinţa sa este de la ispititor sau din propria neatenţie?

– Va merge să întrebe.

– Adică singur nu îşi va putea da seama?

– Chiar dacă va pricepe ceva, nu poate fi sigur. Aici şi unul care are experienţă merge şi întreabă pe altcineva. Eu întotdeauna întreb pentru vreo problemă de-a mea personală. Soluţia mea, chiar şi foarte înţeleaptă de ar fi, o consider cea mai mare prostie când e vorba de vreo problemă personală. Şi nu mă duc la cineva care ştie ce mă odihneşte, ci la unul care nu ştie. Vezi, şi un medic, ca să fie sigur că dă un diagnostic bun într-un caz greu, se sfătuieşte cu un alt medic. Cu atât mai mult un student! Oricât de duhovnicesc ar fi cineva şi oricât de bine şi-ar aranja problemele sale, nu poate simţi odihnă lăuntrică, pentru că Dumnezeu vrea ca omul să fie ajutat de om şi să se îndrepte prin om. Astfel le iconomiseşte Bunul Dumnezeu, ca omul să se smerească. Trebuie ca fiecare să-i spună duhovnicului gândurile şi stările prin care trece, ca acesta să-l sfătuiască, iar nu să hotărască singur în problemele grele, nici să înfrunte singur greutăţile ce le întâmpină în nevoinţa lui, făcând experienţe pe sine, pentru că ispititorul îl va încurca şi-i va pricinui probleme. Unii ajung la punctul în care îşi dau singuri canoane. Lucrurile acestea sunt foarte primejdioase.

Cel care nu are duhovnic ca să se sfătuiască cu el în călătoria sa duhovnicească, se încurcă, se osteneşte, întârzie şi cu greu va ajunge la destinaţia sa. Dacă îşi dă singur soluţii la problemele lui, oricât de înţelept ar fi, rămâne întunecat, deoarece se mişcă cu încredere de sine şi mândrie. În timp ce omul care se smereşte şi merge cu încredere şi râvnă la duhovnic şi îi cere părerea, este ajutat. Pentru că atunci Dumnezeu cu siguranţă îl luminează pe duhovnic şi îi dă răspunsul corect. Iată, atunci când vine cineva cu evlavie, cu gândul că sunt sfânt, deşi eu sunt tinichea, am observat că simt înlăuntrul meu o schimbare, iar cele pe care i le spun, nu sunt ale mele. Din aceasta îmi dau seama limpede că omul acela a venit cu evlavie, iar Dumnezeu, ca să nu-l nedreptăţească, îmi dă mie acea stare bună. În aceste cazuri, dacă este vorba de o problemă serioasă, Dumnezeu te vesteşte lăuntric şi atunci îi poţi spune ce se va întâmpla, când se va întâmpla şi cum să înfrunte acea problemă.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
48
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 6, 12–19)

Next Post

Cuviosul Dimitrie cel Nou – doctorul milostiv

Related Posts