– Părinte, după spovedanie este firesc să simţi o greutate?
– De ce să simţi greutate? Printr-o spovedanie corectă se şterg toate cele vechi. Se deschid alte perspective. Vine Harul lui Dumnezeu şi îl schimbă complet pe om. Se pierd tulburarea, cruzimea, neliniştea şi vin pacea şi liniştea. Atât de simţit este lucrul acesta chiar şi la exterior, încât le spun unora să se fotografieze înainte de spovedanie şi după, ca să constate ei înşişi schimbarea cea bună, pentru că pe faţă se zugrăveşte starea duhovnicească lăuntrică. Tainele Bisericii fac minuni. Cu cât se apropie cineva de Dumnezeu – Omul Iisus Hristos, cu atât se îndumnezeieşte şi este firesc să răspândească Harul dumnezeiesc şi să fie trădat de el.
– Părinte, adică după o spovedanie sinceră trebuie să simţi imediat bucurie?
– Nu întotdeauna. Se poate să nu te bucuri imediat, ci încet-încet se naşte bucuria înlăuntrul tău. După spovedanie este trebuinţă de recunoaşterea plină de mărinimie. Să te simţi ca cel căruia i se iartă o datorie şi care, din mărime de suflet, simte recunoştinţă şi se simte dator faţă de binefăcătorul lui. Să mulţumeşti lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp să trăieşti şi psalmul: Fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea[1], ca să nu îndrăzneşti să repeţi aceleaşi greşeli.
– Părinte, am citit undeva că diavolii ne vor chinui în cealaltă viaţă chiar şi pentru un gând rău pe care nu l-am spovedit.
– Ascultă, atunci când omul se pocăieşte şi spune duhovnicului său tot ceea ce-şi aduce aminte fără să aibă intenţia de a ascunde ceva, s-a terminat; aghiuţă nu mai are nicio stăpânire asupra lui. Iar când nu îşi va spovedi întru cunoştinţă o parte din păcatele sale, se va chinui în cealaltă viaţă pentru acestea.
– Părinte, atunci când cineva şi-a mărturisit greşelile lui din tinereţe, dar iarăşi se gândeşte la ele şi se chinuieşte, este corectă această poziţie a sa?
– Dacă are multă zdrobire pentru greşelile tinereţilor lui şi le-a mărturisit, nu există motiv să se chinuiască, de vreme ce Dumnezeu i le-a iertat din clipa în care le-a mărturisit. De aici înainte nu trebuie să mai scormonească cele vechi, mai ales păcatele trupeşti, pentru că se poate vătăma. De pildă, în război cade o grenadă lângă un militar, dar îl păzeşte Dumnezeu şi nu explodează. După ce se termină războiul militarul află grenada care nu explodase şi începe s-o cerceteze cu curiozitate şi în cele din urmă este omorât în timp de pace.
[1] Ps. 50, 5.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
