Minunea Învierii Domnului, permanentizată an de an, este un fapt actual, chemându-ne și pe noi la o anuală schimbare, experimentând cu ritmicitate „trecerea” din moartea păcatului la viaţa cea nouă, sfântă, pentru ca, păşind pragul morţii, să intrăm în patria cea fericită şi veşnică. În această lucrare nu suntem singuri, ci ne sunt alături Sfinții, „casnicii lui Dumnezeu”, care, în viețuirea lor pământească, au trăit an de an, cu fiecare sărbătoare pascală, acest urcuș duhovnicesc către Împărăția luminii, călăuziți necontenit de făclia Învierii. Viața Cuvioasei Matrona este o mărturie grăitoare în acest sens.
De patru ani, calendarul Bisericii noastre Ortodoxe s-a îmbogățit cu încă un Sfânt, prin înscrierea Cuvioasei Matrona din Moscova – 2 mai fiind ziua anuală de prăznuire. În urmă cu patru ani am trăit bucuria de a mă închina la Moaștele Sfintei celei mult iubite de către poporul rus; trupul ei, proslăvit cu darul sfințeniei și al facerii de minuni, se află în Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului, Pocrovski, din vestitul oraș Moscova. […] Vă invit să călătorim duhovnicește în frumoasa mănăstire moscovită, cinstind astfel ziua Sfintei care, încă din timpul vieții, a profețit impresionantul pelerinaj ce se desfășoară zilnic la racla cu Moaștele sale.
Așadar, cu câțiva ani în urmă, alături de un grup de pelerini din România, am ajuns în capitala Rusiei – desfătându-ne nu doar privirile, ci și sufletele, cu mărețele monumente de artă moscovite, dar îndeosebi cu impresionantele lăcașuri de cult. Așa am ajuns și la Mănăstirea Pocrovski, aflată pe strada Taganskaia nr. 58, care a luat ființă în anul 1635, ctitorită de țarul Mihail Fiodorovici, inițial ca obște de călugări. După anul 1870 a fost transformată într-un fel de școală catehetică pentru pregătirea preoților misionari care aveau să intensifice vestirea Evangheliei lui Hristos în toate cotloanele vastului imperiu rus. Probabil că tocmai din cauza frumoasei lucrări misionare desfășurate aici, îndată după 1917, bolșevicii au închis mănăstirea, aceasta servind peste o jumătate de veac drept depozit al unor fabrici moscovite. Ca prin minune dumnezeiască, în plin regim sovietic ateu, prin 1984, lavra închinată Sfântului Omofor al Maicii Domnului s-a redeschis cu obște de maici. A fost, fără doar și poate, o minune a Cuvioasei Matrona care, născută în anul 1881, s-a mutat în lăcaşurile cele de sus la 2 mai 1952 – iar după 46 de ani, la 8 martie 1998, i s-a aflat trupul neputrezit, răspândind bună mireasmă. La doar un an de la minunata descoperire, în 1999, Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat-o, mutându-i racla cu Sfintele Moaște în mănăstirea de maici Pocrovski.
Știm din viața fericitei Matrona că, deși originară din ţinutul rusesc Tula, vreme de aproape trei decenii a stat în Moscova, locuind pe la diferiți creștini care o găzduiau în ascuns, mutându-și adesea locul, deoarece bolșevicii căutau să o omoare. Cu toată prigoana la care era supusă, Cuvioasa, născută fără ochii cei trupești, încă din timpul vieții îi alina cu rugăciunea și nenumărate tămăduiri pe credincioșii care o căutau și-i cereau ajutorul. An de an, cu fiecare sărbătoare pascală, Matrona, deși ținea lumânarea de Înviere în mâini, ochii trupești nu o ajutau să se bucure de vederea ei. Cu toate acestea, îi îndemna pe credincioși să urmeze lumina Învierii, devenind ei înșiși făclii de Înviere. O astfel de lumină mult dorită a devenit și chinovia ce adăpostește Moaștele Cuvioasei.
Sfânta Matrona, fără lumina ochilor fizici, prin lumina Învierii Mântuitorului Hristos, a căpătat puterea vederii lăuntrice. Deşi nu putea privi cu ochii trupeşti frumuseţile creaţiei şi chipurile semenilor, Cuvioasa a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc.
M-am convins de aceasta călcând pragul mănăstirii, astăzi o veritabilă lavră. Deși am ajuns pe când soarele scăpăta către asfințit, pelerinii mișunau pretutindeni. Ne-am închinat cu evlavie în Biserica mare a așezării monastice, apoi ne-am alăturat impresionantului rând ce aștepta să se atingă de Moaștele Cuvioasei Matrona. Aveam impresia că ne aflăm la Iași, la Moaștele Cuvioasei Parascheva, sau la București, la cele ale Cuviosului Dimitrie cel Nou. Vă mărturisesc că, în pelerinaj fiind, deși râvnitori de a atinge toate obiectivele, n-am prea crezut că vom reuși să stăm la un rând atât de mare, care ieșea din paraclisul în care sunt expuse spre închinare Moaștele Cuvioasei și, după destule șerpuiri prin generoasa curte a mănăstirii, se sfârșea într-un pitoresc parc din apropiere. Observând dragostea moscoviților veniți într-un număr impresionant la Cuvioasa Matrona, ne-am așezat sfioși spre așteptare și am urmat rânduiala. Nimeni nu vorbea cu nimeni. Doar florile, pe care mulți le purtau în mâini, grăiau pe-a lor limbă despre bucuria ce-o așteptau ca să împodobească racla minunatei Matrona. Unii dintre cei aflați deja la rând cântau pricesne, alții, chiar tinere familii, soț, soție și pruncii lor, cu ochii închiși rostogoleau neîncetat boabe de metanii ce le purtau în mâini cerând, pesemne, îndurarea Cuvioasei. Foarte mulți își petreceau timpul până la mult așteptata întâlnire citind acatistul Cuvioasei. Am învățat din cumințenia și din răbdarea acelor frumoși pelerini. Rândul, ca o apă însetată de sfințenie, curgea către întâlnirea cu odorul cel iubit. Priveam la fețele celor care ieșeau din paraclisul binecuvântat să adăpostească racla minunatei Matrona: purtau pe chipul lor senin licăriri de lumină, iar în mâini câteva gingașe flori. Ajuns lângă baldachinul cu trupul proslăvit, mi-am amintit de profeția citită în viața Cuvioasei, care a spus înainte de a-și începe călătoria către Cer: „Toţi să veniţi la mine şi să-mi povestiţi necazurile voastre, de parcă aş fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi şi vă voi ajuta”. Cu adevărat „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!” căci Cuvioasa Matrona, deși fără lumina ochilor fizici, prin lumina Învierii Mântuitorului Hristos a căpătat puterea vederii lăuntrice. Deşi nu putea privi cu ochii trupeşti frumuseţile Creaţiei şi chipurile semenilor, Cuvioasa Matrona a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc, arătându-ne tuturor că prin fiecare sărbătoare pascală suntem chemați să pregustăm din farmecul veacului viitor (Evrei 6, 5), retrăind un adevăr mângâietor şi încurajator: nu mai trăim pentru noi, ci pentru Acela Care a murit şi a înviat pentru noi, după spusele Sfântului Pavel (2 Corinteni 5, 15), căci cu toţii suntem fii ai Luminii şi ai Învierii. Sfânta Matrona, Cuvioasa, care în viața ei a fost fără vedere trupească, dar cu o uimitoare lumină duhovnicească, să fie pentru noi toți o făclie de Înviere!
Arhimadrit Mihail Daniliuc
Sursa: http://ziarullumina.ro.
