E Joia Mare, mamă

– POEZIA SUFLETULUI –

(E JOIA MARE, MAMĂ!)

*
– E joia mare, mamă, a înflorit tot satul
Și pe la alte case, se coace cozonacul.
Doar la căsuța noastră scânteie doru-n vatră
Că foc, de la o vreme, nu arde niciodată.

**
– Nevestele fac pască, bătrânele prescură,
Miroase a coptură în orice bătătură!
În bătătura noastră, doar mărul de la poartă
Își mai aduce aminte, mirosul de la pâinea coaptă.

***
– Covata peste care te aplecai odată
Stă pe un colț de sobă, uitată și crăpată.
Iar lemnu-i hodinește-n mireasmă de aluat,
Și de copil de țâță, în cântec legănat.

****
– Pe un raft de la blidar, stă chișița uscată
Și-un blid cu ceara veche, cu care altădată
Ai închistrit crucițe, smerită ca o sfântă,
Cu grijă îngerească și mâna-ți tremurândă.

*****
– Panerul din nuiele e tot în casă mare,
Cu un ștergar țesut și o lumânare,
Păstrând în el Lumina atâtor Învieri,
La care l-ai purtat, măicuța mea, ca ieri.

******
– Veneai în zori de Paște, cu anafură sfințită
Cu lumânarea-aprinsă la slujba de abia sfârșită,
Și pregăteai castronul să ne spălăm pe față,
În apă, cu ouă roșii și cu bani, de dimineață.

*******
– S-au dus acele timpuri, de parc-au fost povești.
Mă uit pe-aici sunt toate,
Matale nu mai ești!
E vatra tot mai rece, îmi bate doru-n geamuri
Și primăvara-și cerne petalele din ramuri.

********
– La alte case fiii își întâlnesc părinții,
Eu strâng la piept pustiul,
Și mă sfădesc cu sfinții.
Că rând pe rând, v-adună la taina Învierii,
Iar eu rămân străină în negura durerii.

*********
– Cad lacrimi în făină, frământ aluat de pască,
Voi face ouă roșii, dar cine să-nchistrească?
Am strâns un braț de lemne s-aprind și focu ‘n vatră,
Dar fără tine, măicuță dragă,
Nu-i Paște niciodată!

**********
– De-atâția ani de zile,
În nopți de Înviere,
Sfințesc doar amintiri, cu lacrimi de durere.
Vă împletesc Lumină cu dor și rugă dulce,
Și-mi las bucăți de suflet,
Aprinzând o lumânare, la fiecare cruce!

Autor- (Liliana Burac).

– Poezia, celor mai duioase amintiri, când venim la casa părintească; o găsim pustie și abia atunci înțelegem că nu mai suntem de mult copii. Am luat rolul părinților fără să realizăm că anii au trecut, timpul s-a scurs, iar acum trăim din amintiri de dor.

Total
5
Shares
Previous Post

Sărutul este semnul iubirii exprimate prin trup

Next Post

Cina cea de taină pe înţelesul copiilor

Related Posts