Pr. Gheorghie Iconomu
Iubite prietene – mai bine frate să-ți spun – care ai venit astăzi să te împărtășești.
Vreau să-ți scriu două cuvinte, două gânduri, izvorâte din inima mea, așa – în loc de bun venit. Adevărul este că nu te văd adeseori, poate chiar numai o dată pe an. Cu toate acestea te cunosc și mă rog pentru tine în fiecare zi. Poate spui uneori că: „Eu nu sunt al Bisericii”, însă asta nu este adevărat. De vreme ce ai fost botezat în Numele Sfintei Treimi și ai fost miruit, primind pecetea darului Sfântului Duh, ești și tu al Bisericii. Colimvitra este maica noastră duhovnicească, iar Dumnezeu este Tatăl nostru.
De aceea am îndrăznit să te numesc „frate”. Din nefericire, uneori și frații nu vorbesc între ei. Astfel, fac eu primul pas, trimițându-ți această scrisoare cu subiectul Dumnezeieștii Împărtășiri.
Mai întâi de toate îți laud intenția de a veni să te împărtășești, să devii un trup și un sânge cu Hristos și cu toți cei care vin astăzi să se împărtășească cu același Trup și cu același Sânge. Aici sau în altă parohie sau în alt oraș, în altă țară și în fiecare colț al pământului, Însuși Hristos ne cheamă: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu. Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă!”. Și după ce ne vom împărtăși, El va trăi în noi, trupul nostru va fi propriul Său Trup și în venele noastre va curge propriul Său Sânge. Și astfel, toți vom fi rudenii după Cinstitul Sânge, care s-a vărsat pe Cinstita Cruce – da, Cruce a fost, iar nu un țăruș sau altceva, așa cum susțin în chip hulitor documentarele din zilele precedente, prezentate de televiziune – pentru mântuirea și viața veșnică a întregii lumi.
Poate nu ai cugetat la toate acestea înainte de a veni. Poate ai venit din obișnuință sau de dragul mamei tale. Nu te judec pentru aceasta. De altfel și noi, preoții, nu ne-am făcut datoria ca să nu rămâi necatehizat. Ci am dat prioritate la alte lucruri și de multe ori am fost mânați de egoism și interes personal. Ne-am făcut și noi mondeni, crezând că în felul acesta te vom atrage mai bine. Tu însă însetezi de bunurile duhovnicești și veșnice. Și la urma urmei nu vii pentru noi la Biserică, ci ca să-L întâlnești pe Hristos. Și foarte bine faci.
Hristos te primește cu multă bucurie și nespusă dragoste, ca un Părinte iubitor. Niciodată nu te-a uitat, ci te așteaptă în fiecare zi. Te cheamă cu sunetul clopotului (cu toate că ar fi preferat să fie clopotul vechi tradițional, iar nu acestea electrice, care și ție îți sparg nervii). Iar acum când ai venit, El își deschide larg brațele, ca să te îmbrățișeze, să te încălzească, să Se bucure de tine, să te ușureze de chinurile și întristările tale. Vrea să Se bucure cât mai mult de tine, pentru că poate va trece un an întreg până ce te va vedea din nou, la anul în Joia sau în Sâmbăta Mare.
Dar de ce așa, prietene? Ție nu-ți lipsește? Ce ți-a făcut de nu vii? Dar lasă, că-ți spun eu prietenește și frățește ce ți-a făcut. Nu vreau să te obosesc.
Mai întâi, deși este Dumnezeu mai înainte de veci, S-a făcut om pentru tine. S-a născut în sărăcie și în smerenie într-o peșteră din Betleem, pentru că noi oamenii i-am închis ușa în nas. Apoi compatrioții Săi au vrut de multe ori să-L omoare. Se vede că nu sufereau binele. Deși a dăruit lumină orbilor, deși i-a tămăduit pe slăbănogi, deși a scos demoni, deși i-a iertat pe păcătoși, deși i-a înviat chiar și cei morți, aceia Îl invidiau și căutau pretext ca să-L omoare. Și în cele din urmă au aflat. Prin clevetiri și martori mincinoși L-au osândit la moarte, L-au dezbrăcat, L-au pălmuit, L-au biciuit, L-au scuipat, I-au pus cunună de spini pe cap, L-au adăpat cu oțet și, în cele din urmă, L-au răstignit.
Asta ți-a făcut. Dar oare tu, ca și mine, ești puțin nerecunoscător? Nu cumva am apucat-o greșit? Nu cumva este bine să luăm de la început anumite lucruri și să ne întoarcem la El? Poate să nu plouă cu bani acum în criza economică, dar poate să ne inunde inima cu dragoste și nădejde. Poate să îngăduie să rămânem săraci de cele materiale, însă duhovnicește poate să ne dea nenumărate daruri, care nu se negociază la nici o bursă. Dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, credință, blândețe, înfrânare și nenumărate altele. De acestea ne primejduim să dăm faliment. Toate celelalte se aranjează, mai ales dacă vom reuși să trecem de la „eu” la „noi”.
Știu că te-am obosit. Sunt și eu un palavragiu ca cei mai mulți preoți. Iartă-mă. Însă din multă dragoste îți scriu. Și aceasta pentru că îmi lipsești. Pentru că mă gândesc la tine și mă rog pentru tine în fiecare zi, tămâind strana ta goală.
Să vii mai des! Dar, te rog, să nu faci asta formal. Cercetează-te cu smerenie și vezi, nu cumva îți lipsesc condițiile participării tale la Taină? Frică de Dumnezeu, credință, dragoste și conștiință curată. Dacă nu crezi că cele cu care te împărtășești, Sfintele Sfinților, sunt cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos, mai bine oprește-te. Așteaptă să simți asta.
Să fii sigur de aceasta. Pentru că dacă ai îndoială că nu ar fi cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos, aceasta înseamnă hulă împotriva Duhului Sfânt, care preface smeritele noastre daruri, pâinea și vinul, în Trupul și Sângele lui Hristos, în clipa înfricoșătoare a Rugăciunii sfințirii, când psaltul cântă: „Pe Tine Te lăudăm”.
Nu cumva conștiința ta nu este curată? Nu cumva ești certat sau mânios pe cineva și nu vorbiți? Mergi mai întâi să te împaci și să te ierți cu el, spune Însuși Hristos, și după aceea vino și te împărtășește.
Dar, ia spune-mi sincer. Te-ai pregătit să te întâlnești astăzi față către față cu Hristos? Te-ai pregătit să-L mănânci și să-L găzduiești în inima ta? Nu te descurajez, ca să nu participi la Taină, ci te încurajez. Dar s-o faci mai conștient. De altfel, acestea sunt valabile și pentru mine. Pentru că și eu sunt om, pătimaș ca și tine și, poate, mai rău decât tine.
Așadar, te rog, să te rogi și tu pentru mine, așa cum fac eu pentru tine. Și acolo, în rugăciune, ne vom întâlni. Dar nu numai acolo, ci te aștept să vorbim și să ne cunoaștem mai bine.
Un Paște binecuvântat!
Un preot păcătos
