,

Epistole (II)

Către același, despre Rugăciune și răspuns la întrebări

M-am bucurat mult de râvna pe care o ai de a primi folos sufletesc. Și eu însetez să pricinuiesc folos fiecărui frate care caută să se mântuiască.

Așadar, iubitul și mult doritul meu frate, deschide-ți urechile tale! Menirea omului, după ce se va naște în această viață, este să-L afle pe Dumnezeu. Însă nu-L poate afla, dacă mai întâi nu-l va afla Dumnezeu pe el. „În El trăim și ne mișcăm”, însă patimile noastre ne-au închis ochii sufletești și nu vedem. Când însă Preabunul nostru Dumnezeu Își va întoarce ochiul Său spre noi, atunci ne vom deștepta ca din somn și vom începe să ne căutăm mântuirea.

Așadar, îți răspund la prima ta întrebare: Acum te-a văzut Dumnezeu, te-a luminat și te povățuiește. Oriunde ai fi, lucrează. Rostește neîncetat Rugăciunea, cu limba și cu mintea. Când obosește limba, să înceapă mintea. Și iarăși, când se îngreuiază mintea, să spună limba. Numai să nu încetezi. Fă multe metanii. Priveghează noaptea, cât poți de mult. Și dacă se va aprinde flacăra și dragostea lui Dumnezeu în inima ta și cauți liniștea și nu poți să rămâi în lume – deoarece înlăuntrul tău se aprinde Rugăciunea –, atunci scrie-mi și eu îți voi spune ce să faci. Iar dacă nu lucrează astfel Harul, însă ți se păstrează râvna pentru împlinirea poruncilor Domnului față de aproapele, atunci liniștește-te așa cum ești, căci ești bine. Nu căuta nimic altceva. Diferența dintre treizeci, șaizeci și o sută o vei afla când vei citi Everghetinosul. Vei afla acolo scrise și multe altele de acest fel și mult te vei folosi.

Acum îți răspund la celelalte întrebări ale tale. Rugăciunea trebuie să se facă prin cuvântul lăuntric. Dar, fiindcă la început mintea nu este obișnuită s-o spună, ci o uită, o spune când gura, când mintea. Iar aceasta se face până când mintea se obișnuiește. Și astfel (Rugăciunea n.tr.) devine lucrare.

Lucrare este atunci când, rostind Rugăciunea, simți înlăuntrul tău bucurie și veselie și dorești s-o spui mereu. Așadar, când mintea preia Rugăciunea și ea devine bucuria despre care-ți scriu, atunci se va rosti continuu înlăuntrul tău, fără vreo silire din partea ta. Aceasta se numește simțire-lucrare, deoarece Harul lucrează fără voia omului. Mănâncă, umblă, doarme, se trezește și înlăuntrul său Rugăciunea strigă continuu. Iar unul ca acesta are pace, bucurie.

Acum, despre ceasurile de rugăciune. Deoarece trăiești în lume și ai diferite griji, fă rugăciune când ai timp. Însă silește-te continuu și nu o neglija. Despre „contemplația” pe care o cauți, aceasta este greu (de dobândit), deoarece este trebuință de desăvârșită isihie (liniștire).

Starea duhovnicească se împarte în trei stadii și potrivit lor lucrează și Harul în om. Primul stadiu se numește curățitor, în care omul se curăță. În acest stadiu, în care te afli tu acum, lucrează harul curățitor. Orice dorință pe care o ai pentru cele duhovnicești este a Harului. Nimic nu este al tău propriu. Și el le lucrează pe toate în chip tainic. Dacă te silești pe tine însuți, acest har rămâne împreună cu tine câțiva ani. Iar dacă omul sporește cu ajutorul rugăciunii minții, primește un alt har, cu totul diferit.

Primul, cum am spus, se numește simțire-lucrare și este curățitor, când cel care se roagă simte o dumnezeiască mișcare-lucrare înlăuntrul său.

Al doilea stadiu se numește luminător. În acest stadiu (sufletul) primește lumina cunoașterii și este răpit în contemplarea lui Dumnezeu. Nu lumini, nu închipuiri, nu imagini, ci limpezimea minții, curăția gândurilor, adâncimea înțelesurilor. Pentru ca să ajungă la aceasta, cel care se roagă trebuie să aibă multă liniște și un povățuitor neînșelat.

Al treilea stadiu – umbrirea Harului – este cel în care lucrează harul desăvârșitor, și este un mare dar.

Nu-ți scriu acum despre acesta, pentru că nici nu este nevoie. Dacă însă vrei să citești despre el, am scris din neștiința mea când lucrează aceste energii, într-o cărticică în manuscris numită: „Trâmbița mișcată de Duhul”. Caută s-o afli. Cumpără și pe Sfântul Macarie de la (editura) Shinas, precum și pe Avva Isaac și mult te vei folosi. Și orice nelămurire vei întâlni, scrie-mi și eu îți voi răspunde cu multă bunăvoință.

În această vreme eu scriu mereu celor care mă întreabă. Anul acesta au venit unii din Germania numai și numai să afle despre rugăciunea minții. Din America îmi scriu cu multă dragoste. Din Paris sunt atâția care caută cu multă căldură. Iar noi aici, avându-le pe toate la picioarele noastre, de ce ne lenevim? Oare este ca săpatul la pământ a striga continuu Numele lui Hristos ca să ne miluiască?

În sfârșit, predomină o părere greșită a ispititorului, că dacă rostește cineva Rugăciunea, se poate înșela. Dar, de fapt, cele spuse sunt o înșelare.

Cine vrea, să încerce. Iar când lucrarea Rugăciunii se va îndelunga, ea va deveni Rai înlăuntrul său. Îl va slobozi de patimi, va deveni un alt om. Și dacă se află și în pustie, o!, nici nu se pot spune bunătățile pricinuite de Rugăciune!