Preot Alexandru Lungu
Nu este dar mai mare pe pământ decât să te bucuri de darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe aproapele tău. Cât de greu este să nu invidiezi, când cel de lângă tine are mai mulți talanți.
Uitați-vă la florile câmpului cât de diferite sunt ca mărime, nuanțe, parfum și totuși nici una nu uneltește rele asupra celeilalte. Sau ce diversificate sunt anotimpurile, însă fiecare din ele acceptă pe celălalt și toate își știu timpul și menirea. Uitați-vă la copii, deși acum se ceartă, în secunda imediat următoare își doresc să fie din nou împreună la joc.
Doar oamenii mari uită să privească la natură și se pierd în negura anilor, uneltind rele unul asupra celuilalt, de dimineața devreme, până noaptea târziu. Dacă Dumnezeu este Tatăl Nostru și noi suntem copiii Săi, de ce ne purtăm unii cu alții ca niște jivine, urmărind la tot pasul să-l ucidem pe celălalt pentru a ne fi nouă mai bine? Dacă Dumnezeu pe unul îl înzestrează cu 10 talanți, iar pe altul cu 5, de ce nu ne străduim fiecare să îi înmulțim pe ai noștri, iar în schimb privim doar în curtea celuilalt cu răutate.
Pământul este suficient pentru toți oamenii, dar uneori nici un ocean nu este suficient să îngroape securea invidiei. Oamenii nu își vor pierde mântuirea pentru lipsa postului sau a rugăciunii, nici pentru faptul că nu au bătut metanii și au mai alunecat în stânga sau dreapta. Oamenii își pierd mântuirea din cauză că aleg iadul singurătății încă de pe pământ, preferând să îi înghită pe toți cei care îndrăznesc să strălucească mai mult decât pot ei accepta. Iar acest păcat l-a încercat mai ales pe Lucifer, care și-a dorit să fie Dumnezeu. Este loc suficient pe pământ pentru toți, dar nu ajunge un univers întreg pentru omul invidios.
