Monahul Moisi Aghioritul
Justificatul subiect al zilelor noastre este serioasa criză economică prin care trece patria noastră. De aceea există o mare nesiguranță, neliniște, agonie, revoltă, confuzie, teamă și stres. Vremurile sunt cu adevărat dificile. În această situație creștinii sunt chemați să dea mărturia și mărturisirea lor. Se prăbușesc fortărețele ca turnurile făcute pe nisip.
Bogații sunt prinși capcană, se creează multe probleme, se răstoarnă echilibrul, se nasc abuzuri, dorințe viclene. Se mărește șomajul, nesiguranța, criminalitatea, ilegalitățile și sărăcia. Toate acestea arată limpede moleșeala și sărăcia duhovnicească a multora. Măcar dacă acest taifun puternic ar pricinui ridicare din letargie, cutremur spre trezire, fisuri spre cunoaștere, tăieturi, secțiuni pentru decizii responsabile. Este necesar ca să revină optimismul uitat, nădejdea ascunsă, bucuria pierdută, pacea dorită.
În spatele durerii omenești, a încercării amare, a întristării obositoare și a înfricoșătoarei mâhniri, se ascunde ochiul milostiv a lui Dumnezeu. Deșteptarea din somnul materiei, al plăcerii, al traiului bun și al individualismului, îl va aduce pe om la trezirea duhovnicească, privirea dreaptă, studiul conștiincios și la depărtarea de stresul tulbure. Omul are multe și necunoscute puteri lăuntrice. Să nu cedeze ușor, să nu cadă nepregetat, să nu rămână jos, să nu fie stăpânit de descurajare. Căci nu se concepe creștin descurajat, fără răbdare, fără nădejde, mizerabil, posomorât și nerecunoscător.
Lumea provoacă și cheamă mereu la societatea belșugului, super-consumismului, îndestulării și a saturației. Viața multora este iubitoare de bani, iubitoare de trup, iubitoare de plăceri și iubitoare de materie. Societatea a ajuns senzualistă și exagerat de adoratoare de trup. Și astfel, din nefericire, s-a produs un înfricoșător blocaj, o capcană vicleană, o stagnare și narcoză numai în bunurile pământești. Nu există semne de rezistență, înfruntare, întoarcere și pocăință. De aceea și criza economică deranjează atât de mult. Dar ea nu este răpită ca o ocazie însemnată pentru o esențială schimbare. Evanghelia vorbește mereu de asceză, înfrânare, simplitate, cumpătare și milostenie. Vorbește despre cruce, întristare, îndelungă-răbdare și mai multă încredere în Dumnezeu.
Acum este vremea să se arate credința, să se dea examene, să fie judecată autenticitatea credinței fiecăruia. Să nu rămână numai la cuvinte. În ispite, încercări, furtuni se vede veridicitatea crezului nostru. Durerea vădește boala. Dar durerea poate deveni și doctor. Este necesar să ne doară pe noi, ca să ne doară și pentru ceilalți. Este adevărat că durerea îl poate înmuia pe om și să devină binecuvântare, dar îl poate și înăspri și astfel boala să-i devină martiriu, chin sau blestem. Așa cum razele de soare înmoaie ceara și întăresc noroiul. Are o mare însemnătate voința liberă a fiecărui om.
Multe sunt pricinile pentru care omul ar trebui să se nevoiască neîncetat. Deznădejdea nu este îngăduită. Răbdarea este întotdeauna absolut necesară. Nu suntem singurii nevoitori în viață. Corăbierul cel bun în timpul furtunii se vădește, spune pe bună dreptate poporul nostru. O furtună, niște nori, o vijelie este și va trece. Ne-am abătut și noi din neatenție. Este vremea să ne întoarcem mai cu prudență la viața cea dreaptă, de mijloc, calculată și cumpătată. Este o ocazie. O ocazie importantă.
