Preot Alexandru Lungu
Este ziua ei! Ziua limbii române. Unii o stăpânesc atât de înalt, încât simți că te pierzi în adâncurile ei. Alții o vorbesc atât de curat, încât nu crezi că ar putea exista alt grai mai mieros pe pământ. Sunt mulți care o denigrează și își batjocoresc limba. Îi auzi scormonind doar periferiile întunecate ale limbii, parcă ar vrea să sfâșie ce este mai curat din tezaurul moștenit de peste veacuri.
Ce sfânt este să grăiești curat limba în care te-ai născut. Să te faci înțeles și să luminezi cu ea mulțimi. Cine stăpânește graiul poate conduce o națiune spre progres. Chiar și sărac și lipsit de influență de te-ai naște, de ai vorbi curat și limpede limba maternă ai putea să îți depășești condiția și să progresezi nelimitat.
Ce bine ar fi să ne iubim limba ca și țara zi de zi. Nu doar la momentele comemorative și amintindu-ți de cei care i-au dăruit greutate prin scrierile lor transpuse în scris și suflare. Ce înseamnă să fi român, dacă nu să-ți iubești țara și limba, munții și văile, râurile și marea, oamenii și trecutul.
Cum vom putea să-L cunoaștem pe Dumnezeu în adâncimea Sa, dacă nu Îi vom înțelege cuvintele așezate în timpanul sufletului? Cum vom putea pătrunde înțelesurile Scripturii, cuvintele din spatele cuvintelor, înțelesurile dincolo de suprafață a frazelor, dacă nu stăpânim cele mai simple manifestării a limbii materne?
Ce declarații de dragoste putem înfăptui, cum putem să ne manifestăm admirația, în ce fel ne putem dezgoli amărăciunea și durerea, dacă nu vom știi să îi stăpânim atuurile limbii române? Un om de neînvins nu este cel care are capital de putere și influență nelimitată. Ci acela care a escaladat muntele de înălțime al graiului și își poate depăși concurența prin coerență și logică indubitabilă.
