Evanghelia zilei (Ioan 12, 36–47)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească prin aceasta cuvântul prorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?» De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: «Au orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec». Acestea a zis Isaia când a văzut slava Lui și a grăit despre El. Însă și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; pentru că au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și, dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu îl judec Eu; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.”


Împlinirea poruncilor luminează mintea

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 14, în Filocalica, Ed. Deisis, p. 179

„Deci petrecând în aceste lucruri potrivit Sfântului (Pavel) care zice: iar cetățenia noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20), privind nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd (II Corinteni 4, 18), este luminat și crește în fiecare zi în vârsta duhovnicească, desființând cele ale cugetului pruncesc și înaintând spre desăvârșirea bărbătească (Efeseni 4, 13-14). De aceea, pe măsura vârstei i se schimbă și puterile și lucrările sufletești și se face mai viteaz și mai tare în făptuirile poruncilor lui Dumnezeu. Deci împlinindu-le pe acestea în fiecare zi, pe măsura lucrării lor iarăși se curățește și se învrednicește să vadă descoperiri ale unor mari taine, al căror adânc nu l-a văzut vreodată, nici nu poate să-l vadă (I Timotei 6, 16) nimeni din cei ce n-au luptat să se înalțe la o asemenea curăție. Iar «taine» numesc pe cele văzute de către toți, dar neînțelese de către toți: fiindcă de la Duhul Care ne face noi, omul dobândește ochi noi, urechi de asemenea noi și de acum înainte nu mai vede cele sensibile în chip sensibil ca un om, ci, ajungând mai presus de om, vede cele sensibile în chip duhovnicesc și ca pe niște icoane ale celor nevăzute, iar formele din acestea le vede ca pe unele lipsite de chip și de formă. Aude nu o voce sau voci de om, ci numai Cuvântul cel viu când iese prin vocea omului. Fiindcă numai pe Acesta Îl primește în sine ca pe un cunoscut și prieten, și Îi face intrare și, atunci când ajunge înăuntru, Îl îmbră­țișează cu bucurie, precum a spus Domnul: Oile Mele ascultă glasul Meu, dar de străini nu ascultă (Ioan 10, 27).”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Neo-ortodoxia

Next Post

Apostolul zilei (Fapte 18, 22-28)

Related Posts
Total
0
Share