„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe față vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele Meu; și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi M-ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl. Au zis Ucenicii Săi: Iată, acum vorbești pe față și nu spui nicio pildă. Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea le-am grăit către voi, ca întru Mine pace să aveți.”
Rugăciunea de cerere
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 390-391
„– Oare Dumnezeu nu poate să-mi dea înainte de a-I cere?
– Poate, dar așteaptă ca noi să-I dăm prilej, ca pe bună dreptate să fim vrednici de purtarea Sa de grijă. Să stăruim, deci, în rugăciune, fie de dobândim ce cerem, fie de nu dobândim. Să-I mulțumim lui Dumnezeu nu numai când dobândim cererile, ci și când nu le dobândim. A nu dobândi ce cerem, când Dumnezeu o vrea, nu-i mai puțin decât a dobândi. Nu știm noi atât ce ne este de folos, cât știe Dumnezeu. Deci se cuvine să-I mulțumim fie de dobândim ce cerem, fie de nu dobândim. Și pentru ce te minunezi dacă noi nu știm ce ne este de folos? Pavel, omul acela atât de mare și atât de înzestrat, care a fost învrednicit de acele taine nespuse, nu știa și cerea ceea ce nu-i era de folos. Se vedea înconjurat de necazuri și de încercări nenumărate și se ruga să scape de ele; și s-a rugat nu o dată, nici de două ori, ci de nenumărate ori: De trei ori L-am rugat pe Domnul (II Corinteni 12, 8), spune el. Cuvântul de trei ori înseamnă că L-a rugat pe Dumnezeu de mai multe ori, dar n-a dobândit ce cerea. Să vedem, însă, cum s-a purtat Pavel! S-a supărat oare? S-a trândăvit oare? I-a amorțit sufletul oare? Nu!
– (…) Dumnezeu i-a spus: De ajuns îți este Harul Meu, că puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește (II Corinteni 12, 9). Nu numai că Dumnezeu nu l-a slobozit de necazurile ce-l apăsau, dar l-a lăsat să le îndure mai departe.
– (…) Ascultă ce spune Pavel! Nu știm cum trebuie să ne rugăm (Romani 8, 26). Nu-i cu putință, spune el, ca noi, care suntem oameni, să le știm bine pe toate! Se cuvine, deci, să lăsăm aceasta pe seama Creatorului firii noastre și să primim cu bucurie și cu multă plăcere pe acelea pe care le vrea El; să nu ne uităm la înfățișarea celor ce ni se întâmplă, ci la cele hotărâte de Stăpânul. Dumnezeu știind mai bine decât noi ce ne este de folos.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 391‑392
„Grija noastră să ne fie, deci, una singură: să stăruim necontenit în rugăciune și să nu ne supărăm dacă Dumnezeu întârzie cu împlinirea cererilor noastre; dimpotrivă, să arătăm și mai multă răbdare. Dumnezeu nu amână împlinirea cererilor ca să ne refuze, ci o face pentru că vrea să ne învețe să stăruim în rugăciune, pentru că vrea să ne atragă necontenit la El. La fel face și un tată, care‑și iubește copiii; de multe ori nu împlinește cererea copilului lui, nu pentru că nu vrea să‑i dea, ci pentru că vrea să‑l aibă prin asta pe copil necontenit lângă el. Cunoscând, deci, acestea, niciodată să nu ne descurajăm, nici să încetăm a ne apropia de Dumnezeu pentru a ne ruga. Dacă pe judecătorul cel crud și fără de milă, care nici de Dumnezeu nu se temea, stăruința femeii l‑a silit și l‑a făcut să o ajute (Luca 18, 2‑8), apoi cu mult mai mult noi, dacă am voi să facem ce a făcut femeia, vom îndupleca spre ajutorul nostru pe Stăpânul nostru cel blând și iubitor de oameni, pe Stăpânul nostru cel milostiv, Care aleargă spre mântuirea noastră!”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia LIV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 209
„Așa obișnuiește Stăpânul universului să procedeze cu drepții. Le făgăduiește dar nu le împlinește îndată făgăduințele, ci îi deprinde mai întâi pe drepți cu răbdarea și cu ascultarea și așa le împlinește cu prisosință cele făgăduite.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
