Mărturisirea lui Petru
„În vremea aceea S‑a arătat Iisus Ucenicilor Săi, după ce a înviat din morți, și a zis lui Simon‑Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? El I‑a răspuns: Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc. Zis‑a lui: Paște mielușeii Mei! Iisus i‑a zis iarăși, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? El I‑a zis: Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc. Zis‑a Iisus lui: Păstorește oile Mele! Iisus i‑a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? Petru s‑a întristat că i‑a zis a treia oară: Mă iubești? și I‑a zis: Doamne, Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc. Iisus i‑a zis: Paște oile Mele! Adevărat, adevărat zic ție: Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești. Iar aceasta a zis‑o însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, spunând aceasta, i‑a zis: Urmează Mie! Dar, întorcându‑se, Petru a văzut venind în urmă pe Ucenicul pe care‑l iubea Iisus, acela care la Cină s‑a rezemat de pieptul Lui și I‑a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta, deci, văzându‑l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis‑a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie! De aceea a ieșit cuvântul acesta între frați, că Ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i‑a spus că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este Ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea, și știm că mărturia lui este adevărată. Dar sunt și alte multe lucruri pe care le‑a făcut Iisus și care, dacă s‑ar fi scris cu de‑amănuntul, socotesc că lumea aceasta n‑ar cuprinde cărțile ce s‑ar fi scris. Amin.”
Înălțimea dragostei de Dumnezeu
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 2, R. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 221
„Deci, din moment ce am primit porunca să iubim pe Dumnezeu, avem împlântată și puterea iubirii, din momentul primei creări a noastre; iar dovada acestui lucru nu există în afară de om, ci fiecare poate s-o învețe de la sine însuși și în sine însuși. Căci noi din natură suntem doritori de ceea ce este bun și frumos, chiar dacă de cele mai multe ori fiecăruia îi pare bun și frumos altceva; și, fără s-o fi învățat, noi avem afecțiune pentru cei ai casei și pentru rudele noastre și arătăm spontan bună dispoziție în fiecare zi, față de binefăcătorii noștri. Deci, ce este mai de admirat decât frumusețea dumnezeiască? Ce cugetare este mai plăcută decât măreția lui Dumnezeu? Ce dar al sufletului este atât de arzător și de nesuportat ca dorul ce vine de la Dumnezeu în sufletul acela care a fost curățit de orice răutate și spune din afect adevărat: Sunt rănit de dragoste (Cântarea Cântărilor 2, 5). Cu totul de neexprimat și de nedescris sunt luminile frumuseții dumnezeiești; cuvântul nu le poate arăta, urechea nu le poate prinde.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
