PS Ignatie (Episcopul Hușilor)
Pasajul evanghelic ne vorbește despre faptul că noi, ca ucenici ai lui Hristos, avem nevoie să ne pregătim pentru vremurile în care vom fi calomniați, batjocoriți și prigoniți. Hristos ne spune că «nu poate să fie ucenicul mai mare decât Învățătorul său, cum, la fel, nu poate fi sluga mai presus de Stăpânul ei». Dacă pe Hristos L-au prigonit, L-au disprețuit și L-au răstignit, și pe noi ne vor calomnia și disprețui. Vom fi probați în calitatea noastră de ucenici, dacă reușim să ne asumăm prigoana, calomnia și disprețul pentru numele lui Hristos – pentru că suntem ai Lui și trăim viața Lui. Din păcate, nu conștientizăm pe deplin cuvintele Domnului.
Noi, atunci când suntem calomniați în calitatea noastră de creștini, ne supărăm, ne tulburăm sau, mai grav, cădem în deznădejde, gândindu-ne ce se va întâmpla cu Biserica, cu credința, cu oamenii lui Hristos.
Dacă Hristos ar fi – la modul conștient – în viața și în inima noastră, nu ne-am teme de nimic. Nu ne-am teme de nicio prigoană – de orice natură ar fi ea – pentru că am avea încredințare lăuntrică a faptului că Hristos este în inima noastră și nimeni nu ni-L poate smulge.
Hristos se identifică atât de mult cu viața noastră, cu modul nostru de a ne comporta sau de a gândi, încât smulgerea Lui din viața noastră ar coincide cu sfârșitul existenței noastre. Prin dăruirea noastră lui Hristos am simți – atunci când este vreme de prigoană, de calomnie și de dispreț – că noi înșine suntem calomniați, disprețuiți și prigoniți. Am simți că batjocura la adresa lui Hristos este batjocură la adresa noastră, ca și creștini, pentru că El este în carnea și în sângele nostru. Pasajul acesta din evanghelie a fost rostit pentru Apostoli, pentru cei chemați să-L mărturisească în întreaga lume, să mărturisească, în chip viu, credința în moartea și Învierea Sa.
«Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut» (Matei 10, 26):
Hristos îi încredințează pe Apostoli și, implicit, pe noi, cei ce suntem urmașii lor, episcopi și preoți, că nimic din ceea ce este acoperit sau ascuns nu va rămâne necunoscut. Va veni un moment în care vor ieși la iveală toate cele despre care credem că le putem tăinui, gândind că Dumnezeu nu ne vede și că Îl putem vicleni. Cu cât tăinuim mai mult neputințele și păcatele noastre și nu i le spunem lui Dumnezeu în Taina Spovedaniei, cu atât ele vor ieși la iveală într-un moment pe care nu-l gândim și pe nu-l putem anticipa. Când suntem falși, ipocriți, și ne ascundem de noi înșine și de Dumnezeu, atunci El scoate la iveală nebuniile pe care noi le încuviințăm în viața noastră.
Este un cuvânt pe care Hristos îl spune și despre cei care își propun să-i prigonească pe creștini. Tot ceea ce ei plănuiesc și toate strategiile de a-i elimina pe creștini din viața publică vor ieși la lumină. Acest cuvânt se referă și la noi, cei care, prin păcatele noastre, Îl prigonim pe Domnul. Oricât încercăm să ascundem nedesăvârșirile noastre, ele vor ieși la iveală. Și la Judecata de Apoi ne vom vedea fiecare așa cum suntem. Ne vom da jos măștile pe care le purtăm – falsitatea și ipocrizia. Vom descoperi cum ne-am comportat, la modul real, în lumea aceasta. Se vor descoperi și cele mai adânci ale inimii noastre, cele pe care le-am ascuns, gândind, în imaturitatea noastră duhovnicească și în viclenia noastră, că Îl putem vicleni pe Dumnezeu.
Începem să devenim ucenici ai Lui atunci când suntem pregătiți pentru calomnie, pentru dispreț și batjocură. Aceasta este proba uceniciei noastre. În Evanghelia de la Ioan, Domnul ne spune: «dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni». Putem trece această probă numai dacă Îl iubim pe Hristos, dacă ne identificăm viața noastră cu El. Să nu fie doar o metaforă, o simplă adeziune sentimentală față de El, ci una existențială. El să fie sensul vieții noastre. Să nu concepem viața noastră fără Hristos.
Sursa: http://episcopiahusilor.ro
