„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia. Căci, precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine; și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis.”
Cum vom învia?
Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet și înviere, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 386; 398; 402-403
„Dacă ai legături de rudenie cu mortul și te doare despărțirea de cel pe care-l iubești, nici atunci să nu-ți pierzi nădejdea; căci acest înveliș material, acum descompus prin moarte, îți va apărea din nou țesut din aceleași elemente, nu cu această alcătuire grea și grosolană, ci țesut din nou, subtil și eteric, așa încât obiectul iubirii tale va fi tot lângă tine, dar refăcut mai frumos și mai vrednic de a fi iubit de tine.
(…) Căci Domnul nu zice numai cu cuvântul că vor învia morții, ci săvârșește într-adevăr și unele învieri, începându-Și minunea de la cele apropiate față de noi și făcând-o astfel ușor de crezut. Mai întâi El Își arată puterea dătătoare de viață, lucrând împotriva bolilor mortale alungând suferințele prin porunca și prin cuvântul Său. Apoi înviază o fetiță moartă de curând (Marcu 5, 23-43), pe urmă ridică din moarte un tânăr care era dus la groapă și îl redă mamei lui (Luca 7, 11, 17). A dat viață celui ce zăcea, printr-o poruncă făcută cu glas tare. Apoi înviază din morți partea omenească a persoanei Sale care fusese străpunsă de cuie și de suliță și purta ca mărturie a învierii semnele cuielor și rana făcută de suliță.
(…) Așadar ca să cuprindem într-o definiție această noțiune și s-o rezumăm, vom zice că sub înviere înțelegem restaurarea sau reîntoarcerea firii noastre la starea ei de la început, și anume în acea primă viață, al cărei ziditor a fost Însuși Dumnezeu și în care firește n-a existat nici bătrânețe, nici pruncie, nici suferință, de pe urma feluritelor boli, nici oricare alta din mizeriile trupului, poate pentru că n-a fost cu putință pentru ca Dumnezeu să fi creat vreun lucru rău de acest fel. Ci dimpotrivă, înainte de a fi ajuns să încline spre rău, firea omenească așa cum a fost ea plăsmuită de Creator era aproape dumnezeiască. Toate aceste nenorociri au dat peste noi odată cu începerea răutății.
Așadar, nu va trebui deloc să aibă consecințele răutății viața lipsită de răutate.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
