Evanghelia zilei (Luca 11, 14-23)

„În vremea aceea a scos Iisus un demon dintr-un bolnav care era mut. Și când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alții, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăție, dezbinându-se în sine, se pustiește și casă peste casă cade. Și dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăția lui? Fiindcă ziceți că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea, ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Când cel tare, înarmat fiind, își păzește curtea, avuțiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui și-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește.”


Judecarea aproapelui

Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, epistola 203, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 308-309

„(…) Fiind poate preveniți de niște calomnii pe care unii le lansează împotriva noastră, iată acum începem noi corespondența și declarăm că suntem gata să ne spălăm înaintea Voastră de învinuirile aduse împotriva noastră, cu singura condiție ca aceia care ne hulesc să accepte să se prezinte față către față înaintea Cuvioșiilor Voastre: dacă voi fi dovedit vinovat, îmi voi recunoaște greșelile și, după ce Vă veți fi convins, veți dobândi iertare de la Dumnezeu scoțând din comuniune pe un păcătos ca mine, iar cei care vor fi dobândit această convingere împotriva mea vor dobândi răsplată, pentru că au făcut publică răutatea mea cea ascunsă. Dacă însă mă osândiți înainte de a Vă fi convins, eu nu mă voi mai învinui de nimic altceva, decât că am pierdut ce era mai scump decât orice bun: iubirea care ne leagă de Voi, pierdere pe care și Voi o veți suferi la fel, întrucât nu mă veți mai avea mult, iar ceea ce-i mai grav este că vă dovediți potrivnici Evangheliei, care zice: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? (Ioan 7, 51) Dar cel care varsă împotriva noastră batjocuri, fără să fi adus și mărturii despre cele spuse, acela va aduce împotriva sa însăși o nelegiuire prin folosirea greșită a cuvintelor. Căci cum s-ar cuveni să-l numim pe calomniator, dacă nu-i dăm un nume pe care însăși purtarea lui spune că îl poartă? De aceea, cel care ne aduce învinuiri să nu mai fie un potrivnic, ci un acuzator, sau mai curând să nu accepte nici numirea de acuzator, ci să fie un frate iubitor, care atrage atenția frățește și care nu folosește convingerea decât pentru îndreptare. Să nu fiți, așadar, auzitori de calomnii, ci arbitri și judecători ai unor dovezi. Așadar, să nu fim părăsiți la necaz, ci să ni se arate limpede în ce constă vina noastră.” 

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (I Tesaloniceni 2, 9-14)

Next Post

O lecţie de smerenie

Related Posts
Total
0
Share