În vremea aceea, intrând în Templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau și cumpărau în el, zicându-le: Scris este: Casa Mea este casă de rugăciune; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și era în fiecare zi în Templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii și fruntașii poporului căutau să-L piardă. Și nu găseau ce să-I facă, pentru că tot poporul se ținea după El, ascultându-L.
Adevărata bogăție nu se dobândește prin comerț
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 2-7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 182-183
„(…) Omul cel lăuntric al inimii este în întregime plin de har, plin de frumusețe. Întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, zice mai departe Apostolul (Petru 3, 4), care este bogăție de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Cu adevărat este bogat cel ce poate părea bogat în fața lui Dumnezeu, înaintea Căruia pământul este mic, lumea însăși este îngustă. Numai pe acela Dumnezeu îl știe bogat, care este bogat în veșnicie, care strânge nu roadele bogaților, ci pe ale virtuților. Dar cine este bogat înaintea lui Dumnezeu, dacă nu duhul blând și liniștit, care niciodată nu se strică? Oare nu ți se pare bogat cel ce are pacea sufletului, tihna liniștii, nedorind nimic, nefiind zguduit de nicio furtună a patimilor, cel care nu se scârbește de cele vechi și nu caută cele noi, care nu este în neîntreruptă dorință, pricini care fac pe om să se simtă sărac în mijlocul celor mai bogați? Bogată cu adevărat este acea pace care covârșește orice minte (Filipeni 4, 7). Bogată este pacea, bogată este blândețea, bogată este credința. Cel credincios are ca avere toată lumea (Înț. Sirah 6, 14-15). Bogată este simplitatea; căci există și o bogăție a simplității, care nimic nu descoase, nimic nu socotește contrafăcut, nimic sub bănuială sau înșelăciune, ci se întemeiază pe simțământul cel mai curat. Bogată este bunătatea, și cel ce o are se găsește în bogățiile moștenirii cerești. (…) Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Să nu disprețuiești certarea Celui Atotputernic… (Iov 5, 17). (…) Îl socotești oare avut pe cel ce zi și noapte, culcat pe comoara sa, este ros de necruțătorul vierme al zgârceniei? Unul ca acesta se simte lipsit și, dacă pare altora bogat, pentru sine este sărac, fiindcă nu se folosește de ceea ce are, fiindcă dorește mereu alte avuții, își însușește prin jaf altele. Iar unde nu există o măsură a dorinței, care este roada avuției? Nu e bogat cel ce nu poate lua cu el de aici ceea ce are; fiindcă nu este al nostru, ci străin de noi ceea ce rămâne aici. Bogat a fost Enoh, care a luat cu sine ceea ce a avut (Facerea 5, 21) și toate roadele bunătății sale le-a depus în hambarele cerești. El de aceea a fost răpit, pentru ca răutatea să nu-i schimbe inima (Înț. Solomon 4, 11). Bogat a fost Ilie, care a dus comorile virtuților sale cu un car de foc în sălașele văzduhului (4 Regi 2, 11). Și totuși el a lăsat moștenitorului bogății însemnate, care să nu se piardă.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: „Strica-voi jitnițele mele și mai mari le voi zidi” și despre lăcomie, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 407
„Bogații se asemănă cu un om care, ocupând un loc în teatru, ar opri pe alții să mai intre, deoarece socotește că spectacolul este numai pentru desfătarea lui și nicidecum pentru desfătarea tuturor.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XI, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 130-131
„Nu vedeți că fiecare din aceștia își dau toată silința ca în fiecare zi să adauge ceva la banii adunați mai înainte și nu se satură niciodată? Dimpotrivă, cu cât le crește averea, cu atât li se mărește și pofta, și râvna. Deci dacă acolo unde râvna este fără folos, iar banii aduc adeseori multă vătămare mântuirii sufletului este atâta sârguință, cum să nu avem noi mai multă siguranță aici, unde râvna e de folos, răsplata nespusă, iar câștigul nemăsurat? Dincolo, pe lângă toate cele spuse, este și multă nestatornicie: stăpânirea de bani e nesigură, nu numai pentru că banii rămân aici când vine moartea și nu mai sunt de niciun folos celui ce i-a adunat, dar i se mai cere neapărat cu multă asprime și socoteală de banii care au rămas aici. De multe ori, însă, se mai întâmplă ca, chiar înainte de moarte, după multe osteneli, după multe sudori și necazuri, împrejurările vieții ca o furtună să lovească pe cel ce a strâns avere multă și să rămână dintr-odată mai sărac decât cei mai săraci. Și vezi că asta se întâmplă în fiecare zi. Cu bogăția duhovnicească, însă, nu te poți teme de așa ceva. Ea e sigură și statornică; aici mai cu seamă ne este de folos, iar dincolo ne dă multă mângâiere. Așadar, cât avem timp, să arătăm, rogu-vă, pentru neguțătoria aceasta duhovnicească măcar aceeași râvnă care o au bogații pentru bani!”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
