Banul cezarului
„În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.”
Bogăția cerească și cea pământească
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XI, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 130-131
„Nu vedeți că fiecare din aceștia își dau toată silința ca în fiecare zi să adauge ceva la banii adunați mai înainte și nu se satură niciodată? Dimpotrivă, cu cât le crește averea, cu atât li se măresc și pofta, și râvna. Deci, dacă acolo unde râvna este fără folos, iar banii aduc adeseori multă vătămare mântuirii sufletului, este atâta sârguință, cum să nu avem noi mai multă siguranță aici, unde râvna e de folos, răsplata nespusă, iar câștigul nemăsurat? Dincolo, pe lângă toate cele spuse, este și multă nestatornicie: stăpânirea de bani e nesigură, nu numai pentru că banii rămân aici când vine moartea și nu mai sunt de niciun folos celui ce i-a adunat, dar i se mai cere neapărat cu multă asprime și socoteală de banii care au rămas aici. De multe ori, însă, se mai întâmplă ca, chiar înainte de moarte, după multe osteneli, după multe sudori și necazuri, împrejurările vieții ca o furtună să lovească pe cel ce a strâns avere multă și să rămână dintr-odată mai sărac decât cei mai săraci. Și vezi că asta se întâmplă în fiecare zi. Cu bogăția duhovnicească, însă, nu te poți teme de așa ceva. Ea e sigură și statornică; aici mai cu seamă ne este de folos, iar dincolo ne dă multă mângâiere. Așadar, cât avem timp, să arătăm, rogu-vă, pentru neguțătoria aceasta duhovnicească măcar aceeași râvnă care o au bogații pentru bani!”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 336-337
„Am învățat de la Scriptură că sunt două bogății: una vrednică de năzuit și una vrednică de osândit. E vrednică de năzuit bogăția virtuților, e osândită cea materială și pământească, pentru că cea dintâi e o avuție a sufletului, iar a doua duce la înșelăciunea simțurilor. De aceea, Domnul oprește adunarea ei, ca una ce e supusă mâncării viermilor și uneltirii furilor. Dar ne poruncește să ne sârguim pentru bogăția celor înalte, de care puterea nimicitoare nu se poate atinge.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
