„Zis-a Domnul: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, iar vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe, să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ, strâmtorare printre neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și cu slavă multă. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați aminte la voi înșivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de îmbuibare și de beție și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste voi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Privegheați, dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului.”
Rugăciunea înlătură pericolul și aduce fericire (Efectele rugăciunii)
Sfântul Vasilie cel Mare, Cuvânt despre asceză, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 72
„De fiecare dată când vei fi chemat la rugăciune, gura ta să răsune și să observi rânduiala până la sfârșitul rugăciunii, plecarea înainte fiind socotită mare pagubă. Căci dacă nu te ridici cu ușurință de la masă, unde mănânci pentru întărirea corpului tău, înainte de a fi completat cele indispensabile pentru viață — și nu te îndepărtezi cu ușurință fără o mare nevoie —, cu atât mai mult se cuvine să rămâi la masa duhovnicească și să-ți întărești sufletul prin rugăciune.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. VII, 39.6, 40.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 500
„Chiar dacă ne rugăm în șoaptă, chiar dacă nu deschidem buzele, chiar dacă vorbim în tăcere (I Regi 1, 13), totuși înăuntrul sufletului nostru strigăm, iar Dumnezeu aude neîncetat rugăciunea noastră cea lăuntrică. De aceea când ne rugăm ridicăm capul, întindem mâinile la cer și ne sculăm în picioare la rostirea ultimelor cuvinte ale rugăciunii; și mergem, prin râvna duhului nostru, pe urmele rugăciunii spre Ființa cea spirituală. Căutăm, prin cuvintele rugăciunii noastre, să depărtăm trupul de pământ; facem ca sufletul să zboare în înălțime prin dorul nostru după cele mai bune și ne silim să intrăm întru «cele sfinte», privind cu dispreț legătura cea trupească.”
Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 61
„L-au întrebat unii pe Avva Macarie și au zis: Cum trebuie să ne rugăm? Bătrânul le-a răspuns: Nu este nevoie să spunem multe cuvinte, ci să ridicăm mâinile și să zicem: Doamne, după cum vrei și după cum știi, miluiește-mă! Dacă este gata să înceapă război, (să zicem): Doamne, ajută-mă!, Și pentru că El știe ceea ce ne este de folos, arată mila Sa către noi.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, A doua convorbire cu părintele Isaac, Cap. X, 2-15, Cap. XI, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 483-486
Împresurat de frica de demoni din timpul nopții, înspăimântat de fantomele duhurilor necurate, stăpânit de groază şi hărțuit, mi se duce nădejdea mântuirii; refugiindu-mă în postul salvator al acestui verset, voi striga din toate puterile: «Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbeşte-Te să mă ajuți». Când iarăşi mângâiat de Domnul şi însuflețit de venirea Sa mă voi simți înconjurat ca de nenumărate mii de îngeri, astfel încât să îndrăznesc să-i atac şi să-i provoc la luptă pe cei de care înainte mă temeam mai rău decât de moarte şi a căror atingere şi vecinătate o simțeam cu toată cutremurarea minții şi a trupului; pentru ca să rămână, cu harul lui Dumnezeu, cât mai îndelung în mine vigoarea acestei statornicii, trebuie să strig din toate puterile mele: «Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbeşte-Te să mă ajuți». Astfel, rugăciunea cu acest verset trebuie rostită neîncetat, pentru ca în înfrângeri să ne ridicăm, iar în biruințe să fim păziți şi să nu ne trufim. Meditația la acest verset, zic, să fie în sufletul tău neîntreruptă. În orice lucrare, la slujbă, pe drum, să nu încetezi a-l cânta. La el să meditezi şi când adormi, şi când mănânci, şi în cele mai mărunte trebuințe ale tale. Această formulă mântuitoare, pentru tine necesară ca bătăile inimii, nu numai că te va păzi neatins de năvala demonilor, dar chiar te va conduce, spălat de viciile molipsitoare şi pământeşti, către acele ținuturi nevăzute şi cereşti, şi te va înălța la acea ardoare a rugăciunii, pe care puțini o cunosc şi nimeni n-o poate exprima în cuvinte. Să te fure somnul meditând la acest verset şi, format în exercițiul lui neîntrerupt, chiar şi în somn să te obişnuieşti a-l cânta. Când te trezeşti, acesta să te întâmpine cel dintâi, acesta s-o ia înaintea tuturor cugetărilor din stare de veghe, acesta să te aşeze în genunchi când te ridică din pat, şi de aci mai departe să te conducă la toate treburile şi lucrările, acesta să te urmărească în tot timpul. La acesta vei medita, potrivit învățăturii legiuitorului Moise «şezând în casă şi mergând pe drum», dormind şi fiind treaz. Pe acesta îl vei scrie pe buzele tale, pe acesta îl vei aşeza pe pereții casei tale şi înlăuntrul pieptului tău, astfel încât să-ți fie cântare obişnuită şi când te aşterni pe rugăciune, şi când te ridici, iar când pleci după toate cele trebuitoare vieții să-ți fie rugăciune vie şi permanentă. Această formulă s-o păstreze neîntrerupt mintea, până ce, întărită prin folosirea ei neîncetată şi prin permanentă meditație, va respinge şi va îndepărta mulțimea şi prisosul tuturor cugetărilor, şi astfel, restrânsă la simplitatea acestui verset, va ajunge cu uşurință la acea fericire care deține locul întâi între celelalte fericiri evanghelice.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
