Evanghelia zilei (Luca 4, 38-44)

Vindecarea soacrei lui Simon

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată ridicându-se, le slujea. Dar, apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. Și din mulți ieșeau diavoli, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, pentru că știau că El este Hristos. Însă, făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; iar mulțimile Îl căutau și au venit până la El și-L țineau ca să nu plece de la ei. Însă El a zis către ei: Trebuie să binevestesc Împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. Și propovăduia în sinagogile Galileei.”


Calea vieții noastre

Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 307

„Nu vi se pare oare că viața prezentă este un drum continuu, o călătorie marcată de vârste ca de niște stații? Își are începutul, pentru fiecare om, cu durerile de naștere ale mamei, iar sfârșitul îl arată sălașurile din morminte. La ele ne duce pe toți călătoria aceasta; pe unii mai devreme, pe alții mai târziu; unii călătoresc străbătând toate răstimpurile vieții, iar alții nu poposesc nici în primele stații ale vieții lor. Drumurile care duc de la un oraș la altul pot fi evitate; iar cel care nu vrea, nici nu merge pe ele; calea vieții, însă, ne ține cu forța și, chiar dacă am vrea să amânăm călătoria, ne trage spre punctul de oprire pe care Stăpânul ni l-a rânduit. Nu-i cu putință, iubiților, ca cel care a intrat pe poarta care duce la această viață și care a pășit pe această cale, să nu meargă și până la sfârșitul ei. Fiecare din noi, îndată ce a ieșit din pântecele maicii lui, este prins de curgerea timpului și-i târât înainte; lasă mereu în urma lui ziua trăită și nu poate niciodată, chiar dacă ar vrea, să se mai întoarcă la ziua cea de ieri. Și ne bucurăm când suntem duși de timp mereu tot înainte; ne veselim când schimbăm o vârstă cu alta, ca și cum am dobândi cine știe ce; ne socotim fericiți când din copil ajungem bărbat și din bărbat ajungem bătrân. Și totuși, nu ținem seama că timpul pe care l-am trăit este timp pierdut din viață; nu simțim că viața noastră se cheltuiește, cu toate că o măsurăm totdeauna cu măsura vieții trăite și scurse; nu ne dăm seama cât de ascuns ne este timpul pe care ni l-a dat să-l trăim Cel ce ne-a trimis să facem călătoria asta; nu știm când va voi Stăpânul să ne ia de pe această cale, când va deschide fiecărui drumeț porțile intrării în cealaltă viață. De aceea, se cade să fim pregătiți în fiecare zi pentru plecarea noastră din această viață, așteptând cu ochii ațintiți semnul Stăpânului.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Apostolul zilei (Filipeni 1, 1-7)

Next Post

Comuniunea Cuviosului Paisie Aghioritul cu animalele

Related Posts
Total
0
Share