În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a zis către ei: Puteți oare să faceți pe fiii nunții să postească atâta vreme cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei și, în acele zile, vor posti. Le-a spus lor și pilda aceasta: Nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potrivește la cea veche. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile și se varsă vinul, iar burdufurile se aruncă. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi și împreună se vor păstra. Și nimeni, bând vin vechi, nu voiește din cel nou, căci zice: Este mai bun cel vechi.
Măsura postirilor
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, Cartea a V-a, Cap. 8-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 168-169
„Sentința părinților este foarte adevărată și mult probată, că măsura postirilor și înfrânării constă numai în limitarea hranei și în strunirea trupului. Și desăvârșirea virtuții tocmai acest hotar îl impune în comun tuturor: să punem capăt mâncărurilor trebuincioase trupului atunci când pofta încă nu s-a stins. În adevăr, oricât de slabă i-ar fi cuiva sănătatea, va putea atinge desăvârșirea virtuții deopotrivă în toate cu cei robuști și sănătoși, dacă își va înfrâna prin tăria duhului dorințele, pe care nu i le mai impune slăbiciunea cărnii lui. Apostolul adaugă: Grija de trup să n-o faceți spre pofte (Romani 13, 14). Deci nu s-a opus cu orice preț îngrijirii cărnii, însă n-a îngăduit ca asta să se facă spre pofte. El nu admite să poarte cineva grijă de plăcerile cărnii, dar nu se opune preocupărilor de cele trebuincioase vieții: în primul caz, ca nu cumva, din îngăduință binevoitoare față de trup, să se alunece spre vătămătoarele preocupări de plăcerile cărnii, iar în al doilea caz, ca nu cumva trupul, istovit din vina noastră, să nu mai poată răspunde trebuincioaselor sarcini spirituale. Prin urmare desăvârșirea înfrânării nu trebuie căutată doar în chibzuirea timpului mesei și în felul mâncărurilor, ci, mai presus de toate, în mărturisirea conștiinței. Negreșit fiecare trebuie să-și impună numai atâta cumpătare, câtă îi cere lupta contra împotrivirii trupului. Respectarea posturilor canonice este folositoare cu adevărat și trebuie păstrate cu orice preț; însă, dacă după ele nu va urma o masă cumpătată în mâncări, nu se va putea ajunge la treapta curăției duhului. Căci flămânzirea îndelungatelor posturi, urmată de sațiul trupului duce mai degrabă la o oboseală de câtva timp, decât la curăția sfințeniei. Curăția duhului este strâns legată de flămânzirea trupului. (…) Mai bună este o hrană zilnică chibzuită cu moderație decât un post greu și lung la intervale de timp. Pe de altă parte, flămânzirea fără măsură cunoaște nu numai o slăbire a tăriei duhului, dar și puterea rugăciunii scade din cauza oboselii.”
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mânăstirești, Cartea a V-a, Cap. 23-26, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 177-179
„Din dorința de a cunoaște învățăturile bătrânilor, am pornit din părțile Siriei spre Egipt, unde ne miram noi că eram primiți cu atâta bucurie, încât nicio rânduială de postire nu mai era respectată până la ora stabilită pentru masă, așa cum ne deprinsesem la mănăstirile din Palestina. Oriunde mergeam, regula zilnică de postire era întreruptă, în afară de miercuri și vineri. Întrebându-i pentru ce se trece la ei cu atâta ușurință peste posturile zilnice, unul din bătrâni ne-a răspuns:
«Postul mă însoțește în tot timpul, iar pe voi, care curând veți pleca, nu vă voi putea ține necontenit cu mine. Postul, deși este folositor și trebuincios, e totuși o ofrandă dăruită de bunăvoie, pe când îndeplinirea unei lucrări a dragostei este impusă de învățătură ca o obligație. Prin urmare, primind în voi pe Hristos, trebuie să-L hrănesc (Matei 10, 40). Iar, după plecarea voastră, voi putea să despăgubesc omenia ce v-am arătat-o pentru El, printr-un post mai crâncen asupra mea». În adevăr: Pot oare fiii Mirelui (Hristos) să fie triști, câtă vreme Mirele este cu ei (Matei 9, 15), însă după ce va fi plecat, atunci vor putea posti în libertate.
Pe când unul dintre bătrâni mă îndemna la masă să mai mănânc încă, iar eu îi spuneam că nu mai pot, mi-a răspuns: «eu am întins de șase ori masa astăzi fraților în trecere, și, ca să-l îndemn pe fiecare, am mâncat pe rând cu toți, și încă mi-e foame, iar tu, mâncând acum de prima dată, mai spui că nu poți?»
(…) Astfel, cu cât știu să renunțe fără șovăială la posturile zilnice la sosirea fraților, cu o înfrânare, cu atât mai tare se pedepsesc, după plecarea acestora, pentru mâncarea, pe care și-au permis-o numai pentru ei. Așa de aspru plătesc ei prea puțina mâncare la care s-au dedat, chinuindu-se mai crâncen și împuținându-și nu numai pâinea, dar chiar și somnul.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
