Mărturia Domnului Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul
„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Și, ajungând la El, bărbații au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Iar în acel ceas Iisus a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea. Atunci El, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti în privința Mea. Iar după ce ucenicii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să priviți în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe și petrec în desfătare sunt în casele regilor. Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea feței Tale pe Îngerul Meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta». Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Și, auzind tot poporul și vameșii, s-au încredințat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariseii și învățătorii de Lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși, nebotezându-se de el.”
Cum dobândim virtutea
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea a Doua, Disputa Sf. Maxim cu Pyrhus, 25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 333
„Pyrhus: Dacă cele naturale nu provin în noi din nevoință (asceză), ci din creație, iar virtutea este naturală, cum câștigăm virtuțile prin osteneală și nevoință odată ce sunt naturale?
Maxim: Nevoința și ostenelile ce urmează s-au adăugat în cei iubitori de virtute numai spre depărtarea înșelăciunii ce se introduce prin simțuri în suflet, nu pentru a introduce virtuțile ca pe ceva nou din afară. Căci ele sunt în noi, cum s-a spus, din creație. De aceea, îndată ce se înlătură deplin înșelăciunea, sufletul arată strălucirea virtuții. Căci cel ce nu e fără minte e cu minte; și cel nefricos sau cutezător e bărbătesc, cel nedesfrânat e înfrânat; cel ce nu e nedrept e drept. Rațiunea cea după fire e cumințenia; judecata are în sine dreptatea; iuțimea are în sine bărbăția; pofta, cumpătarea. Deci, prin înlăturarea celor contrare firii se înstăpânesc și strălucesc cele conforme firii, precum prin ștergerea ruginii strălucește luciul și claritatea cea după fire a fierului.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
