„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu Ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de vânt și corabia se umplea de apă și erau în primejdie. Deci, apropiindu-se, L-au deșteptat, zicând: Învățătorule, Învățătorule, pierim! Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a zis: Unde este credința voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alții: Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?”
Potolirea mâniei
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 27, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 179
„Avva Paesius își ducea viața retras într-un pustiu nemărginit. Venind la el Avva Ioan, superiorul unei mari mănăstiri cu mulți monahi, l-a cercetat, ca pe un vechi frate, cum și-a petrecut toți acești patruzeci de ani, de când, despărțit de lume, n-a mai fost tulburat de niciun frate în pustie.
«- Soarele, a răspuns el, nu m-a văzut niciodată mâncând».
«- Și nici pe mine mâniat, a replicat celălalt.»”
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mici, Î. 29, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 329
„Întrebarea 29: În ce chip ar putea cineva să nu se mânie?
Răspuns: Dacă crede că vede totdeauna în cugetul lui pe Dumnezeu, Care veghează totul, și pe Domnul (Îl vede ca într-o oglindă) că este pretutindeni de față. Căci care supus ar îndrăzni cândva să facă înaintea mai-marelui său ceva care l-ar nemulțumi pe acesta? Și chiar dacă n-ar aștepta ascultare de la alții, totuși el să fie pregătit spre ascultare, socotind pe ceilalți (oameni) superiorii lui. Așadar, dacă ar căuta ascultare pentru nevoile sale personale, să cunoască ceea ce cuvântul Domnului ne învață pe fiecare (dintre noi): să slujească altora; dacă totuși s-ar face vinovat de călcarea poruncii Domnului, nu are trebuință de mânie, ci de milă și de împreună compătimire, după cum s-a zis: Cine suferă și eu nu sufăr? (II Cor. 11, 29)”
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mici, Î. 127, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 371
„Întrebarea 127: Unii spun că este cu neputință ca omul să nu se mânie.
Răspuns: Dacă este cu putință ostașului să nu se mânie înaintea împăratului, nici așa nu-și are rațiune ceea ce se spune. Căci dacă fața (prezența) unui om asemenea cu cinstea după fire, pentru superioritatea demnității, a împiedicat patima aceasta, cu atât mai mult se va întâmpla aceasta dacă cineva ar fi încredințat că Dumnezeu veghează mișcările proprii (ale sufletului lui); pentru că Dumnezeu, Care cercetează inimile și rărunchii, vede mult mai bine mișcările sufletului decât vede un om cele ce se întâmplă înaintea lui.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 347
„Dacă scoți din purtare îngâmfarea, patima mâniei nu mai are prilej să se ivească.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
