Evanghelia zilei (Marcu 11, 1-11)

Intrarea în Ierusalim

„În vremea aceea S-a apropiat Iisus de Ierusalim și a venit în Betfaghe și în Betania, lângă Muntele Măslinilor, și a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le-a zis: Mergeți în satul care este înaintea voastră și, intrând în el, îndată veți afla un mânz legat, pe care n-a șezut până acum niciun om. Dezlegați-l și aduceți-l. Iar de vă va zice cineva: De ce faceți aceasta? spuneți că Domnul are trebuință de el și îndată îl va trimite aici. Deci au mers și au găsit mânzul legat la o poartă, afară la o răspântie, și l-au dezlegat. Și unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: De ce dezlegați mânzul? Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus și i-au lăsat. Și au adus mânzul la Iisus și ei și-au pus hainele pe el, iar Iisus a șezut pe el. Și mulți își așterneau hainele pe cale, iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale. Iar cei ce mergeau înainte și cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: «Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!». Binecuvântată este Împărăția ce vine, a părintelui nostru, David! Osana întru cei de sus! Și a intrat Iisus în Ierusalim și în Templu și, privind toate în jur, iar vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece.”


Hristos ne învață ce este smerenia

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 338-339

„Fiindcă patima înălțării s-a sădit aproape în fiecare dintre cei pătimași de firea omenească, Domnul începe de aici Fericirile, ca să smulgă mândria ca pe un rău începător din deprinderile noastre, sfătuindu-ne să urmăm Celui ce S-a făcut sărac de bunăvoie, Care este cu adevărat fericit, pentru că asemănându-ne cu El în ceea ce putem și pe cât putem, adică în sărăcia prin voia noastră liberă, să ne atragem și părtășia la fericire.
(…) Ce poate fi mai sărac pentru Dumnezeu decât chipul de rob? Ce poate fi mai smerit pentru Împăratul celor ce sunt decât să Se facă părtaș firii noastre celei sărace? Împăratul împăraților și Domnul domnilor îmbracă cu voia chipul robiei noastre. Judecătorul tuturor Se supune stăpânitorilor pămân­tești. Domnul zidirii Se coboară în peșteră. Cel ce cuprinde totul în palmă nu află loc într-o ospătărie, ci e zvârlit în grajdul dobitoacelor necuvântătoare. Cel curat și nepătat Își însușește întinăciunea firii omenești și străbătând prin toată sărăcia noastră înaintează până la gustarea morții. Vedeți măsura sărăciei de bunăvoie? Viața gustă moartea. Judecătorul e dus la judecată. (…) Spre această pildă să tindă, zice, măsura smeritei tale cugetări.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXVI, 26, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 214

„Și dacă Dumnezeu atâtea ocări, suferințe și umilințe a suferit, tu, care noroi ești după fire, tu, a cărui fire este muritoare, oricât te vei smeri, nu vei face nimic asemenea Stăpânului tău. Dumnezeu S-a sme­rit pentru tine, pe când tu nu te smerești pentru tine, ci te îngâmfi și te mândrești!”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
29
Shares
Previous Post

Grija pentru suflet

Next Post

Respectul între soţi

Related Posts