Evanghelia zilei (Marcu 12, 13-17)

Ale lui Dumnezeu și ale cezarului

„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.”


Demascarea fățărniciei

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 8, Iubirea și înfierea omului în Dumnezeu, în Filocalica, Ed. Deisis, 2003, pp. 131-132

„Dacă cel care fățărește virtutea spre înșelarea și pierzania multora este cu adevărat un ticălos fiind atât la Dumnezeu, cât și la oameni osândit și vrednic de scârbă, e vădit că acela care, nepătimitor fiind, închipuie, asemenea părinților din vechime, o împătimire spre mântuire spre folosul multora, e lăudabil și fericit. Fiindcă așa cum diavolul, în chip de șarpe și sfătuitor, s-a arătat luptător împotriva lui Dumnezeu și ucigător de oameni (Ioan 8, 44) dând în aparență un sfat bun și folositor, dar în realitate aducător de moarte și care avea să-l lipsească pe om și de Dumnezeu și de toate roadele din Rai, așa și cel care în chip rău rostește cuvinte rele în aparență, pentru ca, aflând cele săvârșite de către diavolul prin cei ce fățăresc virtutea și evlavia, să-i întoarcă spre pocăință și mântuire și mărturisire pe cei ce fac cele rele, e vădit că acesta se face cu adevărat imitator al lui Hristos (I Corinteni 11, 1). (…) Dar acest lucru este propriu numai celor a căror simțire e nesimțitoare față de văzduhul acesta, față de lumea aceasta și față de lucrurile ei, celor a căror gândire nu se alipește pătimaș de cele văzute, ci iese din umilința trupului (Filipeni 3, 21), cu alte cuvinte e proprie celor deopotrivă cu Îngerii, care se unesc în chip desăvârșit cu Dumnezeu și L-au dobândit în ei înșiși în întregime pe Hristos întreg cu lucrul și experiența, cu simțirea, cunoștința și vederea. Prin urmare, rău lucru este a trage cu urechea și a observa pe ascuns ce vorbește sau face aproapele, dacă acest lucru se face pentru a denigra, a batjocori, a bârfi și a lua în râs cele pe care le-ai văzut sau auzit; dar dacă aceasta se face pentru a îndrepta prin ­compătimire și înțelepciune cu chibzuință cele ale aproapelui și pentru a ne ruga din suflet cu lacrimi pentru el, un astfel de lucru nu este rău. Fiindcă am văzut un om (II Corinteni 12, 2) care se sârguia în multe feluri și în multe chipuri ca să nu-i scape nimic din cele făcute sau spuse de către cei ce erau împreună cu el; dar el nu făcea aceasta spre vătămare – să nu fie! -, ci pentru ca pe unul prin cuvânt, pe altul prin daruri, iar pe altul cu un alt pretext să-i depărteze de faptele și de gândurile potrivnice.” 

Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, epistola 22, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 12, p. 156

„Nu trebuie să umbli după onoruri ori s-aștepți să ți se dea întâietate (Marcu 9, 35). Fiecare trebuie să cinstească pe altul mai mult decât pe sine însuși” (Fi­lipeni 2, 3).

Sfântul Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, partea II, cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 30, p. 185

„… psalmistul spune că cel mai greu păcat este prefăcătoria, îmbrăcată în haina nepăsării și a iubirii de sine, dar care ascunde viclenia sub un pretext cinstit. De aceea pe cei vrednici dintre acești locuitori, dreptul Judecător îi alungă ca pe niște străini. Să vină, dar, moartea peste ei și să se pogoare la iad de vii (Psalmi 54, 16), ne spune psalmistul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 245

„… Luați aminte, să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor! Că milostenia de care a vorbit mai înainte era milostenia lui Dumnezeu. După ce a spus: Să n-o faceți înaintea oamenilor, (Domnul) a adăugat: Spre a fi văzuți de ei. S-ar părea că spune a doua oară ce spusese mai înainte. Dar dacă te uiți cu luare aminte, nu spune același lucru, ci alt­ceva întâia oară, și altceva a doua oară. Și aceste cuvinte cuprind multă siguranță și o nespusă purtare de grijă și cruțare. Că poți face milostenie și înaintea oamenilor și să n-o faci spre a fi văzut de ei; și poți să n-o faci înaintea oamenilor și totuși s-o faci spre a fi văzut de ei. Pentru că nu-i pedepsită sau încununată simpla faptă, ci gândul e încununat. Dacă Hristos n-ar fi făcut această precizare, atunci mulți s-ar fi trândăvit de a mai face milostenie, pentru că negreșit nu-i cu putință ca, în orice împrejurare, milostenia să fie tăinuită. De aceea Domnul te dezleagă de această nevoie, nu în săvârșirea milosteniei, ci în gândul cu care o faci; și, după gând, hotărăște paguba sau răsplata. Și ca să nu spui: Ce pot face, dacă mă vede altul?, Domnul îți spune: Nu cer asta, ci gândul tău și felul în care faci milostenia! Dumnezeu vrea să-ți formeze sufletul și să te scape de boală.”

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (I Petru 2, 21-25; 3, 1-9)

Next Post

Film: Viaţa şi activitatea Sfântului Nicolae al Japoniei

Related Posts
Total
0
Share