„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri, pentru că de multe ori, fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; și neîncetat, noaptea și ziua, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: Ieși, duh necurat, din omul acesta! Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți. Dar Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păștea. Și L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat de pe țărmul înalt în mare. Și erau ca la două mii și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el, care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au spus cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început a-L ruga să plece din hotarele lor. Iar când a intrat El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte a făcut pentru tine Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole cât bine i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.”
Cum dobândește răul putere asupra noastră?
Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet și înviere, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 368
„(…) Patimi sau simțăminte, nu toate au fost date vieții omenești ca un rău de obște (căci în cazul acesta Ziditorul ar fi Cel care ar purta vina relelor, dacă nevoia de a păcătui ar fi fost sădită de El în însăși firea noastră), ci, după felul cum întrebuințăm voința noastră liberă, astfel de porniri ale sufletului devin niște unelte fie ale virtuții, fie ale răutății, după cum tot așa și fierul, când este turnat după cum vrea fierarul, ia forma dorită de meșter și imaginată în gândul său, devenind fie sabie, fie vreo unealtă oarecare de plugărie. Deci, dacă gândirea, care este cea mai aleasă parte a firii noastre, ar pune stăpânire peste toate aceste simțăminte strecurate una câte una în noi – precum a arătat-o sub formă tainică atunci când Cuvântul Scripturii a poruncit ca judecata omului să împărățească peste toate făpturile necugetătoare (Facerea 1, 28) -, atunci nici una din aceste porniri nu ne-ar sluji spre păcat.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 83b, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 222
„(…) dacă sufletul se va folosi bine de puterile sale şi potrivit cu scopul lui Dumnezeu, străbătând cu înțelepciune lumea sensibilă prin rațiunile duhovniceşti din ea, va veni la Dumnezeu cu înțelegere; dar dacă se va folosi rău, privind lumea prezentă contrar rațiunii cuvenite, nu e greu de înțeles cum, căzând în patimi de necinste, va fi aruncat în viitor, după cuviință, din slava dumnezeiască, luând ca osândă înfricoşată pentru veacuri nesfârşita înstrăinare de Dumnezeu. Iar primind-o pe aceasta nu va putea zice că nu e dreaptă, având ca pârâşă dispoziția sa care a dat suport inexistenței şi pe care niciodată nu o va putea ignora.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 146, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 326
„(…) Iadul este orice păcat, întrucât face sufletul stăpânit de el, întunecat, fără formă şi corupt.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
