Ce anume îl întinează pe om?
„În vremea aceea, chemând Iisus toată mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă. Și, când a intrat în casă de la mulțime, L-au întrebat Ucenicii despre această pildă. Și El le-a zis: Așadar și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți oare că tot ce intră în om din afară nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. Și ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului.”
Cum ia naștere păcatul?
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. XVI, 101.6-101.7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 540-541
„Nenumărate sunt faptele pe care le săvârșesc oamenii; dar două sunt cauzele oricărui păcat: ignoranța și slăbiciunea – și amândouă sunt în puterea noastră: atunci când nu voim să învățăm și când nu voim să ne stăpânim pofta; una din acestea, pentru că nu judecăm bine; alta, pentru că nu ne facem în stare să urmăm celor ce sunt bine judecate. Că nici nu poți lucra bine, când ești înșelat de o idee falsă, chiar dacă ești foarte puternic să faci cele pe care le cunoști, nici nu te poți păstra fără prihană, oricât de în stare ai fi să judeci bine cele ce trebuie să faci, dacă ești slab în acțiunile tale.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre răbdare și discernământ, 23, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 312-313
„Fiecare știe că un lucru oarecare, pe care trebuie să-l faci, nu este bun. Îndoiala asupra săvârșirii lui se simte în primul rând în inimă. În balanța conștiinței se pun mai întâi iubirea de Dumnezeu și iubirea lumii și după aceea (una din ele) este manifestată în afară. De exemplu, dacă se întâmplă să se hărțuiască cineva cu fratele său, mai întâi se hărțuiește cu sine și-și zice: Să zic? Să nu zic? Să răspund, oare, la insultele pe care mi le-a adus? Sau mai degrabă să tac? Să ținem (deci) poruncile lui Dumnezeu. În felul acesta nu vom neglija nici propria slavă, nici nu vom renunța întru totul la noi înșine. Dacă numai și puțin se înclină în inimă balanța spre iubirea lumii, îndată se arată, până pe buze, cuvântul cel viclean. Mintea, încordându-se ca un arc, îl aruncă asupra aproapelui, prin intermediul limbii. Apoi cearta angajează mâinile și se ajunge la răni și ucidere. Să luăm, deci, aminte de la ce pornire mică a sufletului, la ce rău mare se ajunge. Să ne gândim că așa se naște în fiecare dintre noi păcatul, așa este momită și mișcată voința de poftele lumești și de plăcerile trupești, așa se naște lăcomia, așa se naște mândria, așa se naște orice lucru rău.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
