„Zis-a Domnul: Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ține la viața sa o va pierde, iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va afla. Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește, și cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primește proroc în nume de proroc, plată de proroc va lua, și cine primește pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua. Și cel ce va da de băut unuia din aceștia mai mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: Nu-și va pierde plata sa. Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece Ucenici ai Săi, a plecat de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe, prin cetățile lor.”
Luarea crucii și urmarea lui Hristos
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, cap. 34-35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 158-159
„Ia seama deci la poruncile crucii, sub a cărei lege se cuvine să viețuiești de acum încolo în această lume, fiindcă acum nu mai trăiești tu, ci trăiește în tine Acela care S-a răstignit pentru tine.
Deci și noi trebuie să străbatem această viață sub acea înfățișare și acel chip cu care S-a răstignit El pe lemn pentru noi ca, străpungând, după cuvântul lui David, trupurile noastre (Psalmi 118, 120) cu frica de Dumnezeu, să avem țintuite toate vrerile și dorințele noastre, care să nu mai slujească poftei noastre, ci mortificării ei. Astfel vom împlini îndemnul Domnului care zice: cine nu-și ia crucea lui și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38). (…)
Crucea noastră este frica de Domnul. Așa cum cel răstignit nu mai are putință să-și miște mădularele după dorință, tot astfel nici noi nu trebuie să ne mai călăuzim vrerile și dorințele noastre după ceea ce ne place și ne încântă pentru moment, ci după legea Domnului, acolo unde ne va țintui ea. Și precum cel pironit pe lemnul crucii nu se mai uită la cele prezente, nu se mai gândește la simțămintele sale, nu mai este chinuit de neliniște și de grija zilei de mâine, nu mai este îmboldit de nicio dorință de avere, nu mai este aprins de nicio trufie, de nicio luptă, de nicio pizmă, nu mai suferă pe urma niciunei jigniri prezente, nu-și mai amintește de cele îndurate și, deși încă respiră în trup, crede că e mort pentru toate ale lumii, văzul inimii sale fiind îndreptat într-acolo, unde nu se mai îndoiește că va trece curând, tot așa și noi, străpunși de teama de Domnul, se cuvine să fim morți pentru toate acestea, adică nu numai pentru patimile cărnii, dar chiar pentru cele lumești; ochii sufletului vor fi ațintiți într-acolo, unde trebuie să nădăjduim în fiecare clipă că vom porni. În acest fel vom putea avea într-adevăr ucise toate poftele și îmboldirile trupești.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
