Cuvintele Domnului despre Înaintemergătorul Său
În vremea aceea, auzind Ioan în închisoare despre faptele lui Hristos, a trimis pe doi dintre ucenicii săi să-L întrebe: Tu ești Cel ce vine sau să așteptăm pe altul? Și Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce auziți și vedeți: Orbii își capătă vederea și șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti în privința Mea. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să vedeți în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar de ce ați ieșit? Să vedeți un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci, de ce ați ieșit? Să vedeți un proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. El este acela despre care s-a scris: «Iată, Eu trimit înaintea feței Tale pe Îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta». Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăția Cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea. Toți prorocii și Legea au prorocit până la Ioan. Și, dacă voiți să înțelegeți, el este Ilie, cel ce va să vină. Cine are urechi de auzit să audă.
Cum să dobândim Împărăția Cerurilor
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a IX-a, XXXI-XXXIV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 341-342
„Ca să înțelegeți starea sufletească a adevăratei rugăciuni, vă voi spune nu părerea mea, ci pe cea a fericitului Antonie. Știm că acesta stăruia în rugăciune uneori atât de mult, rugându-se adesea cu aceeași înălțare a minții până ce soarele începea să inunde totul cu razele sale, încât l-am auzit strigând, în fervoarea duhului său: De ce mă împiedici, soare, răsărind, ca să mă smulgi din strălucirea luminii adevărate? Despre rugăciune există și această cugetare a lui, mai mult decât omenească, aș zice chiar cerească: Nu este desăvârșită rugăciunea în care monahul își dă seama de sine și de faptul că se roagă. Și, ca să îndrăznim să adăugăm și noi ceva la această admirabilă cugetare, după măsura slăbiciunii noastre, vom arăta din proprie experiență caracteristicile unei rugăciuni care este ascultată de Domnul. Când nu ne-a întrerupt din rugăciune nici o ezitare și nici vreo deznădejde nu ne-a zdruncinat încrederea, ci am simțit din însăși revărsarea rugăciunii că am dobândit ceea ce cerem, atunci să fim siguri că rugăciunile noastre au fost bine primite de Dumnezeu. Într-adevăr, cineva merită să fie auzit și să obțină un lucru doar atâta timp cât crede că el poate fi văzut de Dumnezeu sau că Dumnezeu are putința să i-l dea. Căci Domnul nu-Și tăgăduiește aceste cuvinte: Când vă rugați, să credeți că veți primi ceea ce cereți și vi se va da vouă (Marcu 11, 24). Ghermanus: Această încredere că rugăciunile vor fi auzite credem că izvorăște din puritatea conștiinței. Dar noi, a căror inimă este încă împunsă de spinul păcatelor, pe baza căror merite vom putea avea această încredere că vom fi auziți? Isaac: 1. Mărturiile evanghelice și prorocești spun că există diferite cauze ce fac să fie auzite rugăciunile noastre, în funcție de diferitele și variatele stări ale sufletelor. Una constă, așa cum o arată glasul Domnului, în uniunea dintre două suflete. (…) Ai și o alta: plenitudinea credinței, asemănată cu un grăunte de muștar. (…) Ai, de asemenea, și rugăciunea statornică, pe care cuvântul Domnului a numit-o, datorită stăruinței ei neobosite, îndrăzneală: Acum zic vouă că, dacă nu pentru prietenie, măcar pentru îndrăzneala lui se va ridica și-i va da cât va avea nevoie (Luca 11, 8).”
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mari, Cuvânt înainte, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 212
„Noi spunem, într-adevăr, că dorim Împărăția Cerurilor, dar nu ne îngrijim s-o dobândim cu acele fapte cu care este cu putință să se realizeze aceasta; ci, fără să ne ostenim deloc pentru împlinirea poruncilor Domnului, ne închipuim, cu deșertăciunea minții noastre, că vom primi onoruri egale cu cei care s-au împotrivit păcatului până la moarte. Cine, stând în casă sau dormind în timpul semănatului, și-a umplut brațul cu snopi în timpul secerișului? Cine a cules via pe care n-a plantat-o și n-a cultivat-o? Fructele sunt ale acelora ale cărora sunt și ostenelile; onorurile și cununile sunt ale învingătorilor. Cine îl va încununa vreodată pe cel care nici măcar nu s-a înarmat pentru întâmpinarea dușmanului? Căci nu trebuie numai să învingi, ci să și lupți legal, după cum spune Apostolul. Aceasta înseamnă să nu se treacă cu vederea nici cel mai mic punct din câte s-au poruncit, ci să se îndeplinească totul așa cum ni s-a poruncit.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mici, Întrebarea 217, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 409
„Întrebarea 217: Cum vom primi Împărăția lui Dumnezeu ca pruncul?
Răspuns: Dacă ne vom face ca aceștia pentru învățătura Domnului, adică așa cum este copilul în cele ce învață; nu contrazice, nici nu se arată față de dascăli că știe bine (multe), ci primește cu credință și cu supunere cele ce i se predau.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
