Evanghelia zilei (Matei 13, 10-23)

Tâlcuirea Pildei Semănătorului

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu audă, nici să înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă. Și se împlinește cu ei prorocia lui Isaia, care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei». Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit. Voi, deci, ascultați pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”


Cum Îl putem cunoaște pe Dumnezeu

Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XLV, VIII, în Părinți și Scriitori Biser­i­cești (2011), vol. 4, pp. 530-531

„Atâta vreme cât ne dedicăm lucrurilor din afara lui Dumnezeu, nu putem cuprinde cunoașterea Sa. Care om, îngrijindu-se peste măsură de cele ale lumii și afundându-se în plăcerile trupului, poate să fie cu luare aminte la cuvintele despre Dumnezeu și să fie îndeajuns de pregătit pentru contemplarea unor lucruri atât de mari? Nu vezi că este înăbușit de spini cuvântul care a căzut între aceștia (Matei 13, 7)? Spinii sunt plăcerile trupului, bogă­ția, slava și grijile lumești! Cel ce simte nevoia cu­noaș­terii lui Dumnezeu va trebui să fie în afară de toate acestea, să părăsească patimile și așa să primească cunoaș­terea lui Dumnezeu. Cum poate intra cunoașterea lui Dumnezeu într-un suflet care este strâmtorat de gândurile care-l co­pleșesc? Știa și Faraon că este propriu numai celui eliberat de griji să caute pe Dumnezeu și de aceea ocăra pe Israel, zicând: Aveți răgaz îndelungat, sunteți trândavi și ziceți: Domnului Dumnezeului nostru ne vom ruga (Ieșirea 5, 17). Acest răgaz este bun și folositor celui eliberat de griji, fiindcă aduce liniștea care te înalță la învățăturile cele mântuitoare.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Decretul 410/1959. Istoria răstignirii monahismului românesc

Next Post

La bucătărie

Related Posts
Total
0
Share