Evanghelia zilei (Matei 14, 1-13)

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

„În vremea aceea a auzit tetrarhul Irod vestea ce se dusese despre Iisus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Și, voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca proroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în fața oaspeților și i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice-i va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi aici, pe tipsie, Capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Și a trimis de a tăiat Capul lui Ioan în temniță. Și Capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Și, venind ucenicii lui Ioan, au luat Trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu; dar mulțimile, aflând, au venit după El pe jos, din cetăți.”


Pericolul nestăpânirii

Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XIV-a, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 249-251

„Din pricina unor răutăți ca acestea, bărbații la un loc cu femeile se încing la joc unii lângă alții; își dau sufletele lor demonului iubitor de vin și se rănesc unii pe alții cu săgețile patimilor. Râsete și la unii și la alții; cântece de rușine, mișcări deșănțate, ațâțătoare la desfrâu. Spune-mi: râzi și te desfătezi cu desfătare nerușinată, tu, care ar trebui să lăcrimezi și să suspini pentru cele săvârșite până acum? Cânți cântece de rușine, alungând psalmii și imnele pe care le-ai învățat? Miști picioarele, sari ca un ieșit din minți și dansezi dansuri ce nu trebuie dansate, tu, care trebuie să-ți încovoi genunchii la rugăciune?

(…) Te-ai făcut locaș al duhului celui potrivnic și ai ajuns templu al idolilor în loc să ajungi Templu al lui Dumnezeu prin sălășluirea în tine a Duhului celui Sfânt. Ai atras asupra ta blestemul profetului care, din partea lui Dumnezeu, spune: Voi preface sărbătorile voastre în plângere (Amos 8, 10). Cum veți conduce pe slugile voastre, când voi slujiți ca niște robi unor pofte rușinoase și vătămătoare? Cum veți îndruma pe copii, când voi duceți viață dezordonată și nu țineți seamă de nicio îndrumare?

Ce să fac? Să vă las numai cu cele spuse până acum? Mă tem însă ca nu cumva cel nesupus să ajungă mai nerușinat, iar cel care s-a căit să nu fie doborât de prea multă întristare. Că tămăduirea, spune Scriptura, pune capăt păcatelor mari (Ecclesiast 10, 4).

Postul să tămăduiască beția! Psalmii, cântecele rușinoase! Lacrima să fie leacul râsului! În loc de dans, să se încovoaie genunchiul! În loc de bătutul din palme, să se lovească pieptul! În locul podoabei hainelor, smerenia! Dar, peste toate, milostenia să te răscumpere de păcat (Daniel 4, 24).”

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (I Corinteni 6, 20; 7, 1-12)

Next Post

În cel smerit se odihneşte Duhul lui Dumnezeu

Related Posts
Total
0
Share