Evanghelia zilei (Matei 15, 12-21)

Faptele care îl întinează pe om

„În vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: Știi că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsați-i pe ei; sunt călăuze oarbe orbilor; și, dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Lămurește-ne nouă pilda aceasta. El a zis: Acum și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, blasfemii. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. Și, ieșind de acolo, a plecat Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului.”


Lupta din adâncul inimii

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre liber­tatea minţii, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 337

„Când auzi că Hristos S-a po­go­­rât la iad și a eliberat sufletele care erau legate acolo să nu so­co­tești că acest fapt se deosebeș­te de cele ce se săvârșesc acum (în inima omului). Pentru că inima este un (adevărat) mor­mânt, iar (sufletul împreună cu) cugetele și mintea (sunt ca și sufletele din iad), îngropate în ea și înconju­rate de un întuneric adânc. Deci, (după cum atunci), Domnul a ve­nit la sufletele din iad, care strigaseră către El, (acum) coboară întru adâncul inimii și-i porun­cește acesteia: Eliberează sufletul cel închis (în tine), care M-a che­mat să-l izbă­vesc. Și ridicând piatra care zace peste mormânt, îl deschide, în­via­ză sufletul care era mort cu adevărat și-l elibe­rează din tem­nița cea întune-coasă.”

Sfântul Ioan Casian, Convor­biri duhovnicești, Partea I, Întâ-­ ia convorbire cu părintele Moise, Cap. VI, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 311

„(…) Desăvârșirea nu se obține odată cu renunțarea totală la bogății și demnități, dacă nu există acea dragoste ale cărei părți le arată apostolul și care constă în curăția inimii. Ce este altceva faptul de a nu pizmui, a nu te îngâmfa, a nu te supăra, a nu fi fără scrupul, a nu te gândi numai la ale tale, a nu te bucura de nenorocirea altuia, a nu avea gânduri rele și altele ca acestea, decât a dărui întotdeauna lui Dumnezeu o inimă desăvârșită și foarte curată, păzind-o neatin­să de tot felul de tulburări?”

Sfântul Vasilie cel Mare, Omi­lii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 461

„Dacă vrem ca sfatul lui Dum­nezeu să rămână statornic și tare în sufletele noastre, tre­buie neapărat să fie risipite mai întâi din noi cugetările ome­nești. Căci, după cum cel ce vrea să scrie pe o tăbliță de ceară trebuie, mai întâi, să șteargă ce-a fost scris înainte, întinzând bine cea­ra, și așa să scrie literele pe care le vrea, tot așa și inima care vo­iește să primească în chip lămurit cuvintele dumnezeiești tre­buie curățită de cugetările cele potrivnice.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
58
Shares
Previous Post

Minune – Mănăstirea Cuviosului David din Evia a fost salvată de la incendiu

Next Post

Care a fost semnul prin care a intrat Sfântul Ioan Iacob Hozevitul în viaţa monahală?

Related Posts