Iisus mustră Ierusalimul
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Așadar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce i-au ucis pe proroci. Dar voi întreceți măsura părinților voștri! Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci, și înțelepți, și cărturari; dintre ei veți ucide și veți răstigni; dintre ei veți biciui în sinagogi și-i veți urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar. Adevărat grăiesc vouă: Vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine! De câte ori am voit să-i adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit! Iată, casa voastră vi se lasă pustie; căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai vedea până când nu veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului».”
Pericolul trufiei
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a XII-a, Cap. 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 249-250
„(…) Nu există păcat care să aducă atâta slăbire tuturor virtuților și să-l jefuiască și golească pe om de toată dreptatea și sfințenia ca răul trufiei. E întocmai ca o boală generalizată, cumplită, care nu se împacă să rănească un singur organ, sau o parte a lui, ci prăvălește întregul corp într-o distrugere totală, și tocmai pe cei așezați pe culmea cea mai înaltă a virtuților se silește să-i doboare și să-i zdrobească într-o grea prăbușire. Orice păcat se oprește la hotarele lui sau la obiectul fixat și, chiar dacă afectează și alte virtuți, totuși vizează în mod deosebit una, asupra căreia se năpustește în mod special s-o sugrume. Și pentru a se putea înțelege mai limpede ceea ce am spus, lăcomia la mâncare, adică pofta pântecului sau a gurii, slăbește asprimea înfrânării, desfrâul întinează fecioria, mânia distruge răbdarea. În felul acesta, cel stăpânit de un păcat nu este obligatoriu lipsit de alte virtuți, ci, fiindu-i retezată numai acea virtute care, neputând rezista unui păcat opus, piere, pe celelalte le poate păstra măcar în parte. Însă trufia, de îndată ce a pus stăpânire pe biata minte, ca un tiran crud, când a cucerit cea mai înaltă fortăreață, surpă și nimicește din temelii întreaga cetate a virtuților și, făcând una cu pământul patimilor zidurile înalte ale sfințeniei de odinioară, de aici încolo nu mai îngăduie să persiste nicio umbră de libertate în sufletul celui supus Lui. Cu cât era mai bogat cel cucerit, cu atât mai greu va fi jugul robiei la care-l supune, despuindu-l, prin cel mai crud jaf, de toate bogățiile virtuților.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
