Referindu-se la problemele familiei contemporane, moraliștii observă o alterare a valorilor care i-au dat, altădată, stabilitate și trăinicie. Se vorbește, tot mai des, despre un „conflict între generații”, despre lipsa de comunicare sau „apocalipsa comunicării” și „singurătatea în doi” dintre soți, iar unele dintre rănile tot mai grave și mai des întâlnite ale familiei actuale sunt: violența fizică și psihică, infidelitatea, avortul, divorțul.
Multe dintre aceste „răni” ale familiei contemporane se datorează pătrunderii „duhului lumesc”, în căminul altădată creștin, iar tehnologia digitală, dacă nu avem un comportament înțelept față de ea, este un adevărat „călăreț al Apocalipsei”, ce anticipează dezastrul și sfârșitul. Ea a pătruns în viața noastră, în activitatea noastră profesională, în căminul nostru, în bucătărie, baie și dormitor, și nu doar la modul fizic, ci producând schimbări în relațiile cu ceilalți membri ai familiei noastre, ba chiar și în profunzimile minții și ale sufletului nostru.
De câteva decade, însă, și pe măsură ce mijloacele tehnice de relaționare și de comunicare au performat asistăm, parcă, la diminuarea, poate chiar la pierderea fiorului prieteniei și al iubirii dintre două persoane îndrăgostite, a sfielii care exista, altădată, între soți, a cumințeniei copiilor față de părinți și a emoției curate și înalte dintre oameni. Se vorbește, astăzi, tot mai des despre egoism și narcisism, despre indiferență față de suferința altora, de diminuarea și lipsa empatiei, în relație cu cei încercați, a respectului și fidelității, între soți, a prețuirii și ajutorării părinților abandonați și uitați. S-ar părea că sentimentele intense s-au ofilit, în mare măsură, locul lor fiind luat de cuvinte puține și scurte, ca în e-mailuri sau SMS-uri, cu care ne-am obișnuit atât de repede.
Când privești un chip, poți primi un zâmbet. Când privești un ecran, ce primești?
Încă de la vârstă fragedă, copiii par a se simți tot mai stingheri în compania altora, nu doar adulți, ci chiar și de o vârstă cu ei. Nu mai știu să inițieze și nici să întrețină o conversație, iar mai târziu, o prietenie și o căsnicie. Mintea lor procesează informațiile și sentimentele ca un computer, căutând, pe scurtătură, utilitatea, eficiența și finalitatea. Chiar și rețelele sociale digitale, care au fost create pentru a pune în legătură persoane diferite, din locuri îndepărtate, lasă, adeseori, loc depresiei și deprimării. Sintagme precum „stres digital”, „amnezie digitală”, „depresie de calculator”, „de internet”, „de facebook” sau chiar cea de „demență digitală” fac tot mai des parte nu doar din lexicul de specialitate, ci din concretul vieții cotidiene, o viață petrecută tot mai mult în compania dispozitivelor digitale, adeseori mai mult decât în relație cu familia și cu cei apropiați. Altminteri, se insinuează și se instalează vicleana „nanofobie”, teama de a nu avea acces imediat la dispozitivele digitale, sau perfida „FOMO” – frica de a fi deconectat sau de a lipsi ori a nu fi prezent la momente importante, la care alții sunt de față.
Un telefon nu te poate îmbrățișa niciodată
Nu trebuie să ne mai mire faptul că pe un asemenea background se vorbește despre o tot mai largă izolare și înstrăinare între oameni și despre alienarea persoanei, de trăirea, încă de aici și de acum, a iadului, sub forma sentimentului de gol ontologic, de vid existențial, de eșec sau fiasco al întregii existențe. Astăzi, vedem tot mai des această lipsă de adevărată comunicare și de reală și sinceră comuniune, încă din momentele în care copiii au cea mai mare nevoie de dragostea și de atenția noastră. La locurile de joacă, vedem „din ce în ce mai multe mame și mai mulți tați preocupați mai degrabă de telefonul lor inteligent decât de copiii care se joacă la groapa cu nisip. După cum o arată și cercetările psiholoagei Melody Bacon, putem fi împreună, fără a vorbi între noi. Cel care discută adesea cu tinerii constată că multora le este din ce în ce mai greu să-l privească în ochi pe cel cu care vorbesc. Preferă să privească ecranul tactil. Când se întâmplă din ce în ce mai frecvent ca abia să vorbim când suntem unul în prezența celuilalt și să nu facem altceva decât să trimitem SMS-uri, pentru a evita discuțiile sau din teama de a nu dezvălui prea mult din starea sufletească a fiecăruia, atunci se poate pune sub semnul întrebării sensul faptului că suntem împreună”.
Specialiștii în rezolvarea problemelor de cuplu au constatat, cu stupefacție, că, în general, într-o familie obișnuită, care este împrăștiată întreaga zi, un tată petrece, în medie, 38 de ore pe săptămână în compania mijloacelor digitale: televizor, tabletă, laptop, smartphone etc., în timp ce cu soția sa discută doar 24 de minute pe săptămână. Dar chiar și în aceste puține momente de interrelaționare, soții vorbesc cel mai adesea despre probleme administrative, referitoare la nevoile zilnice și la modul de satisfacere a lor, la cheltuieli, datorii, rate și dobânzi și doar arareori despre ei și despre copii, despre proiectele comune de altădată, ca și cum doar cele dintâi le-ar ocupa întreaga viață și le-ar absorbi total timpul.
A trăi în virtual e neuman
O constatare și mai dramatică, pe care au făcut-o terapeuții de familie, este că, deși mama are o relație mai apropiată cu copiii cărora le-a dat viață, același tată discută cu copilul său doar 3,5 minute pe săptămână, și atunci când simte nevoia să pună în ordine anumite aspecte ale comportamentului acestuia: rezultatele de la școală, relațiile cu prietenii, ascultarea de părinți etc., de parcă nu ar avea absolut nimic altceva de vorbit cu el, legat de atât de numeroasele întrebări existențiale și probleme sentimentale profunde și delicate. Mulți dintre acești copii, privați de dragostea părinților, se află în etape și momente din viața lor când caută și au nevoie de răspunsuri edificatoare la frământările lor. Și, din cauza tăcerii și a ignorării din partea părinților, le vor afla de la alții, în alte părți, nu totdeauna cele mai curate moral și nici potrivite pentru dezvoltarea lor optimă: pe internet, site-uri de socializare, anturaj, gașcă.
Din acest motiv, relațiile din cadrul familiei, comunicarea asertivă, plină de iubire și responsabilitate, dintre soți, pe de o parte, și dintre părinți și copii, pe de altă parte, sunt fundamentale atât pentru împlinirea familială, cât și pentru o dezvoltare sănătoasă și armonioasă a copiilor.
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu
Sursa: http://ziarullumina.ro
