Fapta bună lucrată în tăcere valorează mai mult decât o faptă bună însoţită de explicaţii, şi nemăsurat mai mult decât cele mai duhovniceşti explicaţii care nu sunt însoţite de fapta bună.
De la Sfântul Părintele nostru Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, nu ne-au rămas niciun fel de cuvinte, ne-au rămas în schimb faptele lui cele mari. De trei ori, fără niciun fel de explicaţie, el a venit noaptea la casa acelui sărac şi a aruncat prin fereastră cele trei pungi cu galbeni.
Un anume bătrân din pustia Egiptului s-a îmbolnăvit rău şi a dorit să guste puţină pâine proaspătă, căci pâinea pe care o mâncau monahii în pustie erau posmagi uscaţi la soare, care ţineau luni de zile. Auzind aceasta, unul dintre fraţi, nespunând nimic nimănui, ieşi din Schit şi, mergând la cetatea care era foarte departe, cumpără pâine proaspătă pentru bătrânul cel bolnav. Aflând despre jertfa fratelui bătrânul refuză pâinea zicând: „Aceasta sângele fratelui meu este.” Atunci ceilalţi fraţi l-au rugat pe bătrân să mănânce neapărat, zicând: „Nu dispreţui jertfa fratelui.” Oare ce cuvinte şi care explicaţii ar putea vreodată înlocui sau exprima măcar această faptă simplă şi tăcută a iubirii frăţeşti?
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
