Înfrânarea, postul, privegherea, lepădarea de cele lumești și celelalte sunt mijloace, fiul meu, pentru a ajunge la curăţia inimii. Iar dintre virtuţile care aduc curăţia inimii, cea mai mare este dragostea.
Așadar, scopul nostru este curăţia inimii. Fără curăţie Dumnezeu nu Se vede, nu Se arată. Cum putem să vedem dacă am ajuns la scopul nostru, dacă nu avem inimă curată? Apostolul Pavel spune: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”[1]. Toate aceste însușiri pe care Apostolul Pavel le propovăduiește cu glas de tunet, arată cât de mult a sporit omul în virtute.
La început agricultorul curăţă ogorul său. Îl curăţă de pietre și spini, îl ară, îl seamănă, apoi așteaptă ca Dumnezeu să trimită ploaie, soare, vânturi. Și toate acestea au un singur scop, acela de a secera grâul și de a se desfăta de roadele sale.
Negustorul merge departe, se primejduiește de furtuni, trece prin diferite primejdii cu scopul de a‑și mări bogăţia sa, iar din aceasta să dobândească desfătare.
Monahul trebuie să rabde lipsa părinţilor, a fraţilor, a rudelor, se lipsește de odihnă, priveghează, se roagă, se supune, se luptă cu gândurile. Care este scopul tuturor acestora? Să dobândească curăţia inimii pentru a‑L vedea pe Dumnezeu. Dacă nu se curăţește, nu‑L poate vedea pe Dumnezeu.
Ce este Dumnezeu? Dumnezeu este dragoste. Prin urmare cel care este lipsit de dragostea cea curată, cea duhovnicească, nu poate să cunoască cele dumnezeiești.
[1] I Corinteni 13, 4‑8.
Extras din Poveţe părinteşti– Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2015.
