O femeie foarte evlavioasă avea un bărbat desfrânat, hulitor şi tiranic. Ea însăşi ca soţie se îngreuia foarte mult, dar făcea multă răbdare. Nu a căutat scăpare în divorţ, nici nu i‑a răsplătit cu rău toate câte i‑a făcut soţul ei cel capricios. I‑a făgăduit Maicii Domnului să poarte toată viaţa haine negre, numai să‑l lumineze pe soţul ei ca să vină la calea lui Dumnezeu.
Se ruga neîncetat şi postea pentru întoarcerea bărbatului ei. Iar Domnul cel iubitor de oameni, Care „voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi‑i va mântui pe dânşii”, l‑a luminat pe cel desfrânat şi acesta s‑a schimbat atât de mult, încât a devenit un creştin bun, pildă pentru ceilalţi. S‑a pocăit, s‑a spovedit, şi‑a lepădat patimile, iar acum nu lipseşte de la Biserică. În fiecare an merge la mănăstiri şi lucrează timp de patruzeci de zile fără plată. Este plin de râvnă pentru Hristos. Adeseori spune:
– Acum, când am cunoscut pe Hristos, dacă îmi vor spune să pun capul jos ca să‑l taie pentru dragostea lui Hristos, o voi face cu toată inima mea.
