Era un monah leneş şi trândav care nu păzea făgăduinţele chipului îngeresc. El nu avea decât o faptă bună: din dragostea şi evlavia pe care o avea către Maica Domnului, stătea în fiecare zi înaintea icoanei Maicii Domnului şi rostea de 100 de ori rugăciunea cea îngerească. Şi aşa trăind el în lenevire, Dumnezeu cel Preabun şi Milostiv l-a învrednicit de a văzut o vedenie înfricoşătoare. A fost răpit de diavol şi sufletul său a mers cu diavolii la judecată. Acolo, datorită păcatelor sale, urma să meargă la chin.
Dar Maica Domnului, sculânduse de pe scaun, a zis:
-Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, îngăduie să fac şi eu dreptate acestui suflet.
Şi scoţând o carte în care erau scrise rugăciunile lui, o puse pe cântarul faptelor bune. Dar diavolii au pus multe cărţi cu păcate pe partea cealaltă a cântarului şi astfel sufletul urma să meargă în Iad. Atunci, Maica Milostivirii, văzând că nu au folosit cu nimic rugăciunile, a zis:
-Adu-ţi aminte, Fiul meu, că din trupul meu ai luat fiinţa Ta cea omenească şi de aceea, te rog, dăruieşte-mi şi mie o picătură din sângele Tău cel scump pe care l-ai vărsat pentru păcătoşi, în vremea patimii Tale, Stăpâne mult milostive, fie-ţi milă de sufletul acesta pentru că pe mine mă iubea foarte mult şi se ruga la mine cu credinţă.
Zise Stăpânul:
-Fie voia Ta, Maica mea, dar să ştiţi că: „O PICĂTURĂ DIN SÂNGELE MEU ACOPERĂ TOATE PĂCATELE LUMII”.
Deci, primindu-şi împărăteasa darul şi punându-l pe cântar toţi diavolii au fugit şi s-au împrăştiat, iar sufletul a fost luat de Maica Domnului. Venindu-şi monahul în fire, a slăvit pe Dumnezeu, mulţumind Maicii Domnului că i-a arătat vedenie aşa de minunată. Şi, căindu-se, şi-a îndreptat viaţa sa şi a făcut aşa de multe fapte bune, încât toţi se minunau de el. Şi a murit, slăvind pe Dumnezeu şi
pe Maica Domnului, care l-a salvat.
