Fericirea din cuib

Când fericirea clădeşte cuib pentru tine şi pentru copiii tăi, să nu crezi că ea te va răsfăţa multă vreme, pe tine sau pe copiii tăi. Împotriva oricărei fericiri pământeşti a noastre se porneşte o uneltire nevăzută. Abia te aşezi bine în cuibul fericirii şi te încălzeşti în el, când pe neaşteptate pătrunde în cuib capul şarpelui. Fericirea
pământească este aceeaşi cu fericirea pe care şarpele a făgăduit-o Evei, şi iată, acelaşi şarpe pătrunde şi la tine ca să-ţi arate masca fericirii tale.

O mamă se tânguia amarnic deasupra mormântului celor doi copii ai săi:

– Doamne, oare nu ai găsit puţină îndurare pentru aceşti doi viermişori?

Iar răspunsul lui Dumnezeu a venit prin gura unui duhovnic:

– Mamă, Dumnezeu a avut îndurare pentru aceşti doi viermişori ai tăi, de aceea i-a şi luat. Pentru tine erau nişte viermişori, dar pentru Dumnezeu vor fi Îngeraşi. Dumnezeu a avut îndurare şi pentru tine, şi tocmai de aceea ţi-a luat copiii – deoarece tu te-ai încălzit prea mult, împreună cu copiii tăi, în cuibul fericirii, şi nu ai luat seamă la capul şarpelui de sub cuib.

Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.

Previous Post

Au făcut din Hristos țelul și încoronarea vieții lor

Next Post

Îmbrăţişarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Related Posts
Total
0
Share